Andreea Bălan, fabrică de bani! Suma fabuloasă pe care o câştigă pe lună
Andreea Bălan este, la ora actuală, artista cu cea mai intensă activitate, având în vedere că la fiecare sfârşit de săptămână aceasta are patru sau cinci concerte în toate colţurile lumii.
Mărgineni (Bacău), Podoleni (Neamţ), Candeşti (Botoşani), Tulgheş (Harghita), Seini (Maramureş) sau Baciu (Cluj) sunt doar câteva dintre ele. După un program de 60 sau 90 de minute, Andreea bagă în buzunar 2.500 de euro, conform click.ro. La final de lună, după vreo 16 concerte susţinute, bilanţul e mai mult decât satisfăcător: solista produce aproximativ 40.000 €, bani din care îşi plăteşte însă şi dansatoarele, şi pe Petrişor Ruge.
Andreea are programat în perioada următoare un turneu în Canada şi America, unde le va avea alături pe dansatoarele sale, dar şi pe Petrişor. Astfel, concertele de peste Ocean îi vor mai aduce alte zeci de mii de euro în conturi.
În plus, este al optulea sezon al emisiunii ”Te cunosc de undeva” (Antena 1), iar Andreea Bălan a ratat unul singur în calitate de jurată. Acest format i-a adus nu doar faimă, ci şi concerte şi un salariu pe măsura celebrităţii. Aşadar, pe o singură ediţie, cântăreaţa ar încasa în jur de 3.000 €, adică 12.000 € într-o lună. Având în vedere că un singur sezon are vreo 12 ediţii, Bălanca se alege la final cu până la 36.000 €.