Andra în bucătărie

23 11. 2009, 00:00

– Îţi aminteşti cînd şi ce ai gătit prima dată?
Prima dată cînd am „gătit” ceva eram o copilă. Iniţial, voiam doar
să contribui şi eu. Pe urmă, nu m-am mai mul­­ţu­­mit cu postul de
ajutor necalificat, ci am emis pre­tenţii, voiam vasul meu, cratiţa
mea, făina mea, mi­ro­de­niile mele… Mama nu scăpa pînă nu-mi
dădea ceva de migălit. Şi o imitam pînă la un punct, pentru că îmi
plăcea mult să improvizez. De cînd mă ştiu, am gătit de
plăcere.

– Ce ai gătit prima dată pentru Cătălin?
Primul meu
impuls a fost să încep cu ceva spectaculos, să găsesc un fel de
mîncare exotic, ceva ce nu mai făcuse nimeni pentru el… Dar pe
urmă m-am gîndit că nu pot da greş cu un platou clasic. I-a plăcut,
deşi la aperitiv avusesem cartofi gratinaţi şi Cătălin s-a ospătat
cam lacom cu ei. Ador să improvizez, în sensul bun al
operaţiunii.

Nu inven­tez din neştiinţă, ci din exces de idei. Am multe inovaţii
şi mă mîndresc cu ele, intervin cu plăcere şi în reţetele
mîncărurilor româneşti clasice, tocmai fiindcă îmi place să combin
tradiţia cu cîte un element nou, ceva care să-i determine pe
oaspeţii mei să-şi aducă aminte de bucatele cu care i-am
răsfăţat.

– Cum te ajută Cătălin în bucătărie?
În primul rînd,
moral. E important că se oferă să ajute, aici cîştigă puncte
imediat. Dacă nu ştie ceva, e foarte receptiv la explicaţii şi a
doua oară nu e nevoie să-i spun. Cătălin e priceput şi mă ajută
foarte mult!

– V-aţi mutat în casă nouă. Aţi optat pentru o bucătărie
funcţională sau mai degrabă confortabilă?
Una n-o exclude
pe cealaltă. Sînt mîndră de bucătăria noastră, e şi frumoasă, dar
şi foarte comodă, din multe puncte de vedere. Felul în care
aranjezi o bucătărie e o chestiune personală, fiindcă orice om are
obiceiurile şi tabieturile lui şi în materie de gătit.

Mie îmi plac bucă­tăriile confortabile şi practice în acelaşi timp;
recunosc, le prefer în mod clar celor decorate avangardist şi
ciudat… Vă spun sincer, am fost şi în case unde bucă­tăria arăta
ca o discotecă, dar înnebuneai pînă găseai un tirbuşon pentru că nu
mai ştia nimeni unde ar putea fi locul lui!

– Sînteţi protagoniştii noii campanii Delikat „Ghici cine
vine la masă?”. Care este mecanismul din spatele
acesteia?
Campania vorbeşte despre păstrarea
excepţionalelor tradiţii româneşti, despre transmiterea valorilor
legate de familie şi autenticitate. Pe scurt, ne propunem să
redeschidem gustul pentru bucătăria românească adevărată. Promoţia
durează zece săptămîni şi este plină de surprize.

Va exista, în primul rînd, o serie de premii instant, care pot fi
găsite în pachetele Delikat şi Delikat Borş, extrem de simpatice şi
savuroase: brazi de Crăciun împodobiţi, sănii de lemn cu zurgălăi,
maşini de spălat vase, vinuri alese şi multe altele. Premiile mari
sînt ceva mai speciale: 10 familii cîştigătoare se vor întîlni cu
noi şi le vom dărui premii pentru gospodărie în valoare de 1000 de
euro: sisteme home cinema, televizoare LCD, friteuze, roboţi de
bucătărie, grătare electrice. Aşteptăm să cunoaştem cît mai multe
familii de români adevăraţi!