Andra a născut! Mămică pentru a doua oară
Cântăreaţa i-a daruit lui Măruţă o fetită superbă, perfect sănătoasă. Cătălin a fost lângă soţia lui în sala de naşteri! Eva Maria a avut 3,630 kg şi 50 cm.
Artista a născut prin cezariană, la fel cum s-a întâmplat şi cu prima sarcină. Fetiţa va purta trei nume, Eva Maria Ioana.”Ni s-a împlinit o dorinţă uriaşă, acum savuram fiecare moment al aşteptării venii pe lume al noului bebe. E o senzaţie pe care numai o femeie însărcinată o poate înţelege. Am avut greţuri la început, dar nu cine ştie ce. În limite normale. Este adevărat că au existat zile în care am preferat să mănânc numai salate, pentru că altceva nu am putut”, spunea Andra, după ce a aflat că va avea o fetiţă.
Înainte de a ajunge la spital, Andra a postat pe pagina personală de Facebook o fotografie din maşină. Artista stă cu mâinile ca şi când s-ar ruga şi le mulţumeşte tuturor celor care sunt alături de ea în aceste momente.
„Ştiu că vă gândiţi la mine şi vă mulţumesc din suflet. Vă pup şi vă iubesc”, scrie Andra la poza aferentă.
Fanii nu au rămas indiferenţi şi i-au lăsat sute de comentarii prin care o încurajează pe artistă.