Antrenorul Ioan Andone a declarat, marți, ca, în manșa retur cu MSK Zilina, din cadrul turului doi al Ligii Campionilor, Dinamo nu va juca pentru a obține un rezultat de egalitate.
„Împreuna cu jucatorii sper ca dupa analiza meciului nostru de la Zilina sa nu mai avem nici o surpriza, sa închidem foarte bine jocul și sa înscriem. Dinamo nu este o echipa care sa se apere și sa pastreze un rezultat de 0-0 timp de 90 de minute. Nu ma gîndesc la un 0-0 pentru ca este foarte riscant, plus ca nu avem echipa de 0-0. În sezonul trecut nu știu daca a fost meci în care sa nu marcam sau sa nu primim gol. Mîine, cred ca vom înscrie”, a declarat Ioan Andone, în cadrul unei conferințe de presa.
Tehnicianul echipei campioane a declarat ca în meciul de miercuri, cu Zilina, vor aparea modificari în echipa de start. „O sa alcatuiesc o echipa, poate neașteptata pentru unii, dar în care eu cred mult. Nu vor fi schimbari mari, dar vor fi atît de așezare, cît și de jucatori. Am încredere ca vom putea dejuca jocul lor în linie și sistemul mai mult englezesc, cu foarte multe pase lungi, și nu vor reuși sa ne surprinda prin viteza lui Sestak”, a mai spus Andone.
Ioan Andone a declarat ca va trebui sa ia masuri speciale la jucatorii de pe benzile laterale, responsabili cu pasele catre atacantul Stanislav Sestak. „Nu vom pregati un marcaj strict, pe tot terenul al lui Sestak. Trebuie sa pregatim ceva special la jocul fundașilor și a mijlocașilor laterali atunci cînd au posesia mingii pentru ca ei sunt cei care îi furnizeaza pase lui Sestak. În momentul în care nu are mingea și este cu spatele la poarta, Sestak nu se descurca. Atunci cînd este cu fața spre poarta noastra și primește mingea pe un spațiu liber, atunci poate sa devina periculos”, a mai spus Andone.
Ioan Andone esste de parere ca, deși este un jucator foarte bun, Sestak nu ar avea loc în atacul echipei pe care o antreneaza. „Sestak este un jucator foarte bun, dar nu am spus niciodata ca ma intereseza. Cînd l-am vazut prima data în Supercupa Slovaciei, am spus ca este un jucator foarte bun, dar la Dinamo avem mulți atacanți foarte buni. Este un atacant rapid și cred ca ar putea juca la orice echipa din România. Noi avem toate posturile acoperite și nu cred ca ar juca la Dinamo”, a declarat Andone, care a mai spus ca prețul de transfer al atacantului slovac ar trebui sa fie sub 500.000 de dolari.
Andone considera ca jucatorii sai trebuie sa uite eșecul cu Farul și evoluția slaba de la Zilina pentru a putea juca împotriva lui Manchester. „Cred ca mîine (n.r. – miercuri) va trebui sa dovedim ca ultimele doua jocuri au fost o întîmplare. Chiar de mîine, sper sa plecam la un nou drum. Jucatorii trebuie sa fie conștienți ca daca facem o partida buna și trecem de Zilina întîlnim pe Manchester. Ce jucator din România nu și-ar dori sa joace contra lui Manchester. Eu, în toata cariera mea internaționala la nivel de echipa de club, nu am întîlnit decît o singura echipa englezeasca, Liverpool, care la vremea aceea era cotata foarte bine, peste Manchester. Orice jucator va da mîine tot ce are mai bun în perspectiva meciului cu Manchester”, a mai spus Andone.
Andone considera ca singurul capitol la care Zilina depașeste echipa sa este înalțimea. „Dinamo are lot mai bun ca Zilina. Singurul capitol la care Zilina este peste noi este talia. Nici la forța nu sunt peste noi, pentru ca au talie care le da o forța statica. Ei nu au jucatori de viteza. Din echipa de start din partida tur au fost șapte jucatori cu o înalțime de peste 1,85. L-au sacrificat pe Marek Bazik, golgheterul din sezonul trecut, pe care l-au anunțat accidentat, dar a fost trecut pe foaie. Probabil, nu va juca nici mîine”, a spus tehnicianul echipei Dinamo.
Ioan Andone a declarat ca meciul cu Zilina este foarte important pentru evoluțiile viitoare din campionat și crede ca Dinamo și Steaua se pot califica în grupele Cupei UEFA.
Singurul jucator pe care antrenorul Ioan Andone nu va putea conta este Ionuț Badea, care mai are de efectuat înca trei etape de suspendare. Jucatorul dinamovist a fost eliminat de pe teren în manșa tur a meciul cu Spartak Moscova, în sezonul trecut al Cupei UEFA, dupa ce a lovit un adversar, care nu se afla în posesia balonului.
Atacantul echipei Dinamo, Claudiu Niculescu, prezent la conferința susținuta la sediul clubului, a declarat ca echipa sa va juca pentru victorie. „Va fi un meci dificil, sîntem conștienți de acest lucru. De cîteva zile am început deja sa ne gîndim la acest meci pentru ca acolo, în Slovacia, am fost puțin surprinși de aceasta echipa. Nu au jucat un fotbal foarte spectaculos, dar au debutat în forța, au jucatori foarte înalți. Sîntem concentrați la maxim pentru jocul de mîine. Avem și varianta egalului, dar cum a spus și nea Ando, Dinamo nu va juca niciodata la egal, Dinamo va juca tot timpul ca sa cîștige și vom încerca acest lucru și mîine. Sper sa reușim și, implicit, sa obținem calificarea în turul trei”, a spus Niculescu
Întrebat ce este mai important pentru meciul de miercuri dintre prima de 5.000 de dolari și un meci cu Manchester, Claudiu Niculescu a spus ca banii nu sînt importanți acum. „Cea mai importanta este șansa de a patrunde în grupele Ligii Campionilor, chiar daca ar fi o șansa mica. Banii nu mai sînt importnați în acest moment”, a spus Niculescu.
Niculescu a mai spus ca nu trebuie ca suporterii sa fie îngrijorați pentru înfrîngerea de la Constanța. „Și sezonul trecut am început cu o înfrîngere, la Pitești, iar pe parcurs ne-am revenit. Daca la Zilina am fost surprinși de adversar, la Constanța am fost mai mult cu gîndul ca am putea juca împotriva lui Van Nistelrooy, a lui Giggs sau a lui Cristiano Ronaldo și nu prea am intrat concentrați în teren. Am luat meciul ca fiind prea ușor și s-a întîmplat ce s-a întîmplat”, a declarat Niculescu.
Rugat sa comenteze golul marcat de francezul Zinedine Zidane într-o parida amicala susținuta de Real Madrid în Japonia, Niculescu a spus ca este o capodopera. „E un gol de pus în rama, este o capodopera. Se mai poate spune ceva despre Zidane? Un artist, în adevaratul sens al cuvîntului”, a declarat Niculescu.
Alex Fersuson, managerul echipei Manchester United, nu va asista miercuri la meciul retur dintre Dinamo și MSK Zilina (ora 21.00), gazduit de stadionul din Șoseaua Stefan cel Mare. Acesta va ramîne în Anglia pentru meciurile lui Manchester din Cupa Vodafone, la care mai participa PSV Eindhoven, Boca Juniors și Urawa Red Diamonds.
La București vor ajunge, miercuri, în jurul orei 14.00, fratele tehnicianului scoțian, Martin Ferguson și Mike Phalan, care fac parte din colectivul tehnic al echipei engleze.
Mediafax