Andone: Credeam ca Steaua va câștiga titlul

20 05. 2005, 09:59
Tehnicianul Ioan Andone a declarat, joi, înaintea antrenamentului formației Dinamo, ca se aștepta ca Steaua sa cîștige titlul în acest sezon și ca este surprins de acest final de campionat. "Mai sunt trei etape. Daca ei fac 9 puncte din 9, degeaba câștigam noi

Tehnicianul Ioan Andone a declarat, joi, înaintea antrenamentului formației Dinamo, ca se aștepta ca Steaua sa cîștige titlul în acest sezon și ca este surprins de acest final de campionat.

„Mai sunt trei etape. Daca ei fac 9 puncte din 9, degeaba câștigam noi toate meciurile pâna la final. Eu nu ma așteptam la acest final de campionat, credeam ca Steaua va câștiga titlul. Dar noi spunem ca daca tot avem aceasta șansa sa ne-o jucam pâna la capat”, a spus Andone.

Întrebat unde s-ar mai putea împiedica Steaua pâna la finalul campionatului, Andone a spus: „Ei au și cu Brașovul și la cum a jucat Brașovul cu noi, se poate întâmpla orice. Este pacat ca Brașovul retrogradeaza și poate ca din aceasta cauza Steaua va avea parte doar de un meci pentru palmares”.

Andone a comentat, de asemenea, speculațiile privind modul în care și-a aparat șansele echipa Apulum în meciul cu Dinamo, scor 1-3, în etapa a XXVII-a a Diviziei A. „Sunt ironii multe, dar cel mai bine ar fi sa se uite în curtea lor. Nu avem nevoie de ironiile lor. Apulum era o echipa deja retrogradata și în plus le-a lipsit Galdean și Chivescu, doi jucatori foarte buni. Acum, daca au facut ei egal acolo, nu înseamna ca nici noi nu trebuia sa câștigam cu Apulum”, a spus tehnicianul formației bucureștene.

Referitor la același subiect, capitanul dinamovist Florentin Petre a precizat: „Nu este vorba de blaturi, este vorba ca noi am început sa jucam. La Apulum am avut multe ocazii și puteam sa dam zece goluri. Rapidiștii ar trebui sa se uite la ei în curte. Este normal sa vorbeasca de blaturi, pentru ca le este frica de noi. Avea Dinamo nevoie sa faca blat cu Apulum sau cu Bistrița?”.

Mijlocașul dinamovist a menționat ca, în opinia sa, meciurile Stelei au fost corecte în acest retur de campionat. „Steaua și Dinamo sunt doua cluburi mari, cu tradiție și nu poți sa faci astfel de lucruri pentru ca te-ai face de râs”, a adaugat Florentin Petre.

Atacantul Ianis Zicu a comentat speculațiile pe marginea partidei Apulum-Dinamo, spunînd: „Și steliștii trebuie sa se uite la meciurile lor, ca și Clujul facea schimbari în minutul 90. Dar pe mine nu ma intereseaza ce spun steliștii, presiunea este la ei acum, îi lasam sa se chinuie singuri”.

Zicu: Steaua putea cîstiga toate meciurile cu Zenga antrenor

Jucatorul dinamovist Ianis Zicu este de parere ca Steaua ar fi putut cîștiga toate meciurile pîna la finalul actualei ediții de campionat cu Walter Zenga ca antrenor.

„Nu ma încânta ca l-au dat afara pe Zenga, domnul Becali a greșit. În momentul de fața, noi avem mai multe șanse la titlu, cu Zenga pe banca ei puteau câștiga toate meciurile pâna la final”, spune Zicu.

Antrenorul Ioan Andone spune ca Walter Zenga a facut foarte multe lucruri bune la Steaua, considerînd ca parcursul echipei „roș-albastre” în Cupa UEFA în acest sezon nu este o întîmplare. 

„Este o supriza ce se întâmpla la Steaua, pentru ca Zenga este un antrenor foarte bun. Și domnul Stoica a facu o greșeala zilele trecuta. Ma surprinde ce se întâmpla acolo”.

Jucatorul Florentin Petre nu este de acord cu comportamentul suporterilor steliști dupa meciul cu FC Național.

„Acum noua ne-au crescut șansele la titlu. Știm ca Steaua va fi în cadere în acest retur. Unii se vedeau campioni acum câteva meciuri. Este mai greu programul Stelei, pentru ca ei nu și-au îndeplinit nici un obiectiv. Eu o sa joc în cupele europene, ei nu”, a spus Petre.

Andone: Nici Rapid nu se va mai încurca

Antrenorul echipei Dinamo București, Ioan Andone, a declarat, joi, ca formația Rapid București nu se va mai încurca în acest final de sezon, raspunzându-i astfel președintelui giuleștean Dinu Gheorghe, care a afirmat ironic ca dinamoviștii sunt favoriți la câștigarea titlului.

„Pai nici Rapid nu se mai încurca. Daca mai au meciuri ca la Bistrița și Brașov atunci dracu’ știe ce se mai poate întâmpla. E ușor de comentat și cred ca aceste discuții fac rau fotbalului și dau naștere la ceea ce se întâmpla cu suporterii. Și noi am avut probleme cu suporterii, și Steaua aseara (n.r. miercuri seara) dupa câte am înțeles. Comentariile acestea ironice nu își au rostul, deoarece incita lumea. Fiecare sa se uite în curtea proprie cum joaca, ce joaca, ce jucatori avem și daca avem echipe care sa ajunga în Liga Campionilor”, a spus Andone.

Tehnicianul dinamovist considera ca Steaua are, în continuare, prima șansa la cucerirea titlului. „Am avut șanse la câștigarea campionatului și când am pierdut derbiul din Ghencea. Acum mai sunt trei meciuri și depinde de ce se va întâmpla, ce va juca Steaua, totuși ei au un punct înaintea noastra și au prima șansa. Daca cîștiga cele trei meciuri pâna la final sunt campioni, daca nu, ne ofera noua sau Rapidului o șansa. Sper sa câștigam ultimele trei meciuri din acest sezon. Avem o deplasare grea la Pitești, care este o echipa buna, și acasa cu Oțelul Galați, care a pierdut în ultima etapa cu CFR Cluj, și este destul de greu. Putem câștiga, dar niciodata nu poți ști. Echipa care va câștiga campionatul o va face cu șansa, deoarece au fost multe înfrângeri. Principala cauza daca pierdem acest campionat este debutul slab în care am pierdut patru meciuri din primle șase etape. Când ai patru înfrângeri este cam greu sa te gândești la titlu, dar și celelalte echipe au avut sincope și suntem cu șanse la titlu”, a precizat Andone.

Ioan Andone a spus ca acest campionat este mai echilibrat decât cel de anul trecut. „În sezonul trecut ne-am batut cu Steaua cap-coada, anul acesta au fost mai multe surprize. Aici ma gîndesc la Farul Constanța și la Poli Timișoara în returul de campionat. Anul acesta au fost mai multe echipe cu șanse la cupele europene. Cred ca Farul nu a ieșit înca din calcule. Joaca un fotbal foarte bun, constant. Farul a fost cea mai constanta echipa din campionat, peste peste Dinamo, Steaua și Rapid”, a declarat antrenorul dinamoviștilor.

Andone a precizat ca pentru sezonul viitor își dorește achiziționarea a minimum trei jucatori care sa fie titulari. „Conducerea clubului a decis saptamâna trecuta sa aloce un anumit buget pentru transferuri. Eu îmi doresc sa am minimum trei jucatori noi care sa fie titulari în sezonul viitor”, a spus Andone.

Mediafax