Ancheta privind privatizarea Automobile Craiova, finalizata
Comisia Europeana ar putea ridica o serie de obiectii la privatizarea Automobile Craiova cu grupul american Ford care sa impuna modificarea anumitor prevederi din contract, dar nu si anularea tranzactiei, potrivit presedintelui Autoritatii pentru Valorificarea Activelor Statului, Teodor Atanasiu.
"Se pare ca s-au lamurit lucrurile la Bruxelles si intr-o luna o sa primim raspunsul oficial, astfel incat contractul sa intre in vigoare imediat ce legea va fi aprobata in Parlament. Intelegerea noastra cu ei a fost ca in acel interval in care am prelungit valabilitatea contractului (cu 45 de zile, pana la 14 martie 2008 – n.r.) sa primim raspunsul", a declarat pentru MEDIAFAX Atanasiu.
El se asteapta ca raspunsul oficialiilor europeni sa fie unul pozitiv, insa nu exclude impunerea unor conditii din partea Comisiei Europene.
Citeste toata stirea la Mediafax