Anca Lungu, campioană la căţărat prin copaci
“Este perioada concediilor în redacţie, iar programul meu de prezentare a suferit ceva modificări, aşa că după mult timp, am avut şi eu un weekend liber pe care am ales să-l petrec lângă Bucureşti. De altfel, în perioada următoare mi-am propus să descopăr locuri aparte din jurul oraşului, locuri unde să te poţi relaxa fără să parcurgi distanţe lungi şi din care să pleci încărcat cu energie pozitivă ”, spune Anca.
Pe lângă plimbările prin rezervaţia naturală Comana, Anca a descoperit şi parcul de distracţii din zonă. “Weekend-ul petrecut la Comana mi-a deschis apetitul pentru parcurile de aventură. Mi-au plăcut enorm mersul pe sârmă, căţăratul şi tiroliana. Am descoperit că sunt mai curajoasă decât credeam şi abia aştept următoarea aventură într-un alt parc din apropierea Bucureştiului. E un mod nemaipomenit de a face mişcare, e foarte solicitant şi se întâmplă într-un mediu atât de plăcut şi sănătos, în pădure, printre arbori seculari. La Comana am vizitat şi rezervaţia naturală impresionantă şi voi reveni cu siguranţă în primăvara pentru o plimbare cu barca pe canalele celei de-a doua delte a României, Delta Neajlovului”, încheie vedeta Observatorului de weekend.