Anastacia: „In Romania am filmat cel mai emotionant clip!”
Anastacia a concertat marti (1 septembrie) la Sala Polivalenta din Bucuresti, in fata a 2.000 de spectatori entuziasti. Artista a oferit un show complet, un regal de muzica si energie, acompaniata de un band fara egal.
Hit dupa hit, nota perfecta dupa nota perfecta, diva a demonstrat ca nu e nevoie sa schimbi 15 costumatii si sa nici sa aduci pe scena armate de dansatori pentru a face publicul sa vibreze.
Am ajuns la Sala Polivalenta cu cateva ore inainte de show si primul lucru pe care l-am auzit din spatele usilor inchise au fost percutiile halucinante din "Heavy Rotation". O secunda de liniste si apoi, perfect pe tempo, Vocea! Acea voce care iti da instant fiori, care apasa aerul cu o forta de nebanuit, transmitand emotii electrice.
Asculta interviul cu Anastacia!
Interviu Anastacia – Exclusiv Apropo de pe tare.ro
"I’m on air in a turning motion…", canta Anastacia ca si cum ar fi prima si ultima oara. Vocea aceea rasuna ireal de frumos, umpland fiecare colt al cladirii. Si peste doar cateva minute, aveam sa o intalnesc pe diva de 1.60 m, blondina care canta ca o negresa si se misca precum o felina. "Vocea" care a umplut stadioane si a cucerit milioane de inimi…
La 40 de ani, Anastacia arata incredibil de fresh – si asta fara operatii estetice si "ajutor" din partea botox-ului. Nimic nu e contrafacut in look-ul ei – si cu atat mai putin in cuvinte. Cele cinci minute pe care le-am petrecut alaturi de ea au fost o lectie de eleganta si sinceritate.
Anastacia a recunoscut ca, dupa o pauza cam lunga (determinata de "concediul ei medical" si schimbarea casei de discuri), ar fi fost dispusa sa inregistreze orice piesa doar pentru a iesi din nou pe scena.
Cantareata sfideaza criza alegand sa cante in sali mai mici, explicand ca "nu toata isi mai permite bilete pe stadioane" si pregateste un proiect inedit pentru aceasta toamna, impreuna cu alte doua voci feminine.
Surprinzator, videoclipul pentru cel mai sensibil cantec al Anastaciei a fost filmat in Romania – iata motivul pentru care solista a spus in timpul concertului ca "am o relatie speciala cu Romania". Asculta interviul cu Anastacia si afla despre ce piesa este vorba…
Vezi poze cu Anastacia in concert la Bucuresti!
Foto: Cosmin Bararu (Apropo.ro); Celeb Utopia