Sufletul filmului șocant al lui Audrey Diwan, premiat la Veneția, despre realitatea unui avort ilegal în Franța anilor 1960, Anamaria Vartolomei, în vârstă de 22 de ani pare a fi una dintre cele mai căutate tinere actrițe din lume în acest moment, scrie publicația Le Figaro.
Copilă manipulată și erotizată de mama ei în „My Little Princess”, sacrificată pe altarul geopoliticii și căsătoriei în „The Exchange of Princesses”, elevă care avortează ilegal în Franța conservatoare a anilor 60 pentru a-și păstra visele de ascensiune pe scara socială, în filmul „L’Événement”, a lui Audrey Diwan.
Cu fiecare rol din filmografia ei în curs de construire (câteva lungmetraje), ochii albaștri ai Anamariei Vartolomei ne străpung inimile și ne bântuie mintea, scriu jurnaliștii de la publicația franceză. Joacă mereu cu aceeași îndrăzneală, hotărâre și curiozitate. Cu „L’Événement”, adaptarea romanului autobiografic de Annie Ernaux încoronat cu Leul de Aur la Veneţia, actriţa franco-română în vârstă de 22 de ani a intrat într-o nouă dimensiune. Apare acum pe radarele marilor regizori francezi și internaționali. Iată tot ce trebuie să știi despre cea care, preselectată în lista de speranțe a cinematografiei franceze, este în pole position să plece acasă cu Césarul revelației feminine, în această iarnă.
Născută în aprilie 1999 în nord-estul României la Bacău, Anamaria Vartolomei și-a văzut părinții, manager în turism și asistentă medicală, plecând în Anglia și apoi în Franța când nu avea nici măcar doi ani, vârstă de la care a rămas în grija bunicilor. După ce a pus destui bani deoparte, tatăl ei a adus-o în regiunea Parisului patru ani mai târziu. Familia s-a mutat la Issy-les-Moulineaux. Anamaria Vartolomei nu vorbea niciun pic de franceză. Dar a învățat repede. Studioasă, se află mereu între premianții clasei, dar nu scapă de replicile xenofobe ale colegilor săi. Școala a introdus-o și în lumea scenei, pentru că în paralel a luat lecții de actorie: „Pentru a-mi încuraja pasiunea, tatăl meu a cerut sfatul unei actrițe cu care a lucrat, Sophie-Marie Gilbert-Desvallons, care i-a sugerat să mă înscrie la castinguri de cinema”, își amintește Anamaria Vartolomei.
Într-o zi, părinții Anamariei Vartolomei au dat peste anunțul castingului pentru filmul „My Little Princess”. Eva Ionesco caută o tânără actriță care să joace rolul Violettei, într-o poveste autobiografică în care regizoarea își întoarce privirea asupra copilăriei în care mama ei, o fotografă narcisistă, o erotizează și o transformă într-o femeie fatală. Anamaria este aleasă dintre 500 de preadolescenți pentru a-i da răspunsul lui Isabelle Huppert. Are doar 10 ani și nu are experiență în cinema. Drama este proiectată la Cannes. Interpretarea Violettei i-a adus o nominalizare la Premiul Lumière pentru cea mai bună speranță, la numai 12 ani.
Ulterior a pentru a-și „ascuți jocul”, s-a înscris la Cours Florent, a studiat la școala de teatru Les Enfants Terribles din Paris, în același timp în care a început un curs de literatură modernă. Acum, actrița caută acum „roluri din ce în ce mai bogate, complicate, nuanțate, derutante, ambigue”, după cum a declarat pentru Le Figaro.
Foto: Profimedia Images
CITEȘTE ȘI: „Titane”, premiat cu Palme d’Or la Cannes 2021, în cinema din 3 decembrie
Festivalul de la Veneția: o dramă despre avort de o regizoare de origine română a primit Leul de Aur