Ana Maria Gheorghe, din insula Mikonos la Disneyland

Apropo.ro / 13.09.2010, 13:05
Ana Maria Gheorghe, din insula Mikonos la Disneyland
Ana Maria Gheorghe, prezentatoarea rubricii ”Vremea de Acasă”, a avut parte de o vacanţă-maraton, alături de iubit, prieteni şi familie, în Grecia şi Franţa.

Aventura Anei a început în insula Mikonos, un loc perfect pentru
amatorii de distracţie. „Am petrecut 5 zile de vis împreună cu
gaşca de prieteni şi iubitul meu în insula Mikonos din Grecia. Este
o destinaţie perfectă pentru iubitorii de distracţie noctură,
cluburile sunt renumite pentru petrecerile care se sfârşesc când
alţii şi-au terminat de mult micul dejun. În fiecare zi, erau DJ
cunoscuţi care mixau, iar în ultima zi a noastră petrecută pe
insulă, băieţii de la Akcent au avut un concert pe cinste”, spune
Ana Maria.

Spre finalul vacanţei, Ana Maria Gheorghe a mers, alături de
nepoţei şi familie, în Franţa. „Am fost pentru prima oară în Paris
şi a fost o experienţă foarte interesantă, am fost cu nepoţeii în
Disneyland, am vizitat Versailles şi multe locuri frumoase din
capitala Franţei”.

Ana Maria Gheorghe îşi face deja planuri pentru viitoarea vacanţă
pentru că, la finele acestei luni, vedeta Acasă va pleca, împreună cu iubitul
ei, la Istanbul.