Ana Diaconu, Ana Margineanu și Ioachim Ciobanu

Apasate sau nu de notorietatea parinților, odraslele celebritaților scot capul în lume. Din doua una: ori calca pe urmele celor din familie, (teatrul, filmul sau muzica fiindu-le la îndemana… dintotdeauna), ori o iau frumușel pe un drum nebatatorit, satui pana peste cap de viața de artist.

Personajele poveștii de azi sunt Ana Diaconu, Ana Margineanu și Ioachim Ciobanu. În afara de numitorul comun pe care nu-l pot evita oricat s-ar stradui (toți trei sunt copiii unor actori care-au facut istorie în Romania), sunt oarecum deranjați cand îi abordezi din perspectiva asta. Copii de vedete? Hmm!

Ana numarul unu e fiica lui Mircea Diaconu… Actor, casatorit cu Diana Lupescu, actrița și posesoare a unor senzaționali ochi albaștri. Ana numarul doi (doar în ordinea randurilor scrise de noi) este fiica actriței Maria Ploae (pe care de asemenea am vazut-o în nenumarate filme) și a regizorului Nicolae Margineanu. Cu Ioachim e mai simplu, întrucat numai tatal sau, Ilarion Ciobanu, a dus în familie povara celebritații (deși soția sa a lucrat 30 de ani la studiourile Sahia, deci știe cu ce se mananca filmul).

Cand ne-am întalnit, Ana Diaconu își savura ultima zi din concediu. Era într-o marți cu soare și de-abia se-ntorsese de la Deva. Bronzata, frumoasa, în forma de zile mari, cu niște pantaloni care m-au dat pe spate… un soi de șalvari din bumbac negru (pe care-i puteți admira cat poftiți în poze). Ochii ei… au ceva din Diana Lupescu, doar ca sunt verzi și de-a dreptul jucauși. „Dezbaterea numarul unu a familiei: cu cine semanam eu și fratele meu, Victor. Îți dai seamaÂ… Mama zice ca forma ochilor e a ei, dar totuși, ca ea îi are mai mari, și eu mai mici, urechile – sunt prea așa, nasul – nu, ca nu e chiar așa de mare ca al lui tata, e undeva la mijloc, buzele – nu, ca tata le are prea subțiri, sunt ale ei ș.a.m.d.”

Ana n-a vrut în ruptul capului sa urmeze cariera parinților ei și e reporter la știri. „Lucrez în TVR la Departamentul Sport. Îmi place fotbalul la nebunie.” Ai ei sunt încantați ca n-a ales actoria, așa ca toata lumea-i fericita. E drept ca nu i-a placut niciodata sa recite sau sa joace în piese de teatruÂ…

Poate pentru ca toata copilaria și-a petrecut-o în teatru. „Dormeam în teatru, stateam cu ei în teatru… Ei fiind amandoi din provincie, n-aveau cu cine sa ma lase, nici un bunic n-a venit aici și atunci a trebuit sa ma care dupa ei. Știam toate textele pe dinafara, le suflam, probam rochii. Și… așa m-am saturat. Acum nu merg la teatru pentru ca… pur și simplu m-am saturat de teatru.” Pe de alta parte, uitandu-se înapoi, Ana își da seama ca nu-și dorește o alta copilarie. „Plecam în turnee și eram rasfațata teatrului. Toata lumea se juca cu mine și nu știu cați copii nu și-ar dori sa faca asta. Era casa mea, ce sa spun? Costume, pantofi, palarii, farduri, visul oricarei fetițe.”

Cand a crescut și a avut voie sa aiba un prieten, acesta a luat-o într-o zi la un meci de fotbal. De-atunci i se trage pasiunea asta nebuna pentru sportul cu balonul rotund. „Mama e fericita atata timp cat eu sunt fericita. Indiferent ce meserie aș alege, daca ma împlinește și ma face sa rad și am satisfacții, e bine și pentru ea. În schimb, tata nu e prea încantat. Daca-l veți întreba ce parere are, va spune: . Scurt. Niciodata nu mi-a spus ce sa fac. Asta e! Dar i se pare ca sportul și fotbalul mai ales nu sunt o meserie prea serioasa. El zice:„.

Afla ce fac și ceilalți copii ai unor mari actori romani numai din