Amna, în chiloţi pe scenă: „M-am simţit dezbrăcată” – FOTO
“O să fiu în chiloţi şi nu o să mă simt prea confortabil. Cred că asta îmi va fi cel mai greu, să cânt în chiloţi şi top”, spunea Amna, înainte să urce pe scenă.
Situaţia s-a schimbat însă radical pentru artistă, o dată ce a apărut în lumina reflectoarelor. “M-am simţit dezbrăcată doar până am urcat pe scenă. Apoi, am avut senzaţia că sunt la plajă. M-am concentrat la coregrafie şi nu am mai avut nici o problemă legată de vestimentaţia mea”, mai spune Amna.