Americanii il vor pe McCain, restul lumii pe Obama

10 10. 2008, 08:00

Barack Obama ar fi de departe alegerea preferata a romanilor pentru presedintele Statelor Unite, potrivit rezultatelor primului sondaj prezidential la nivel global efectuat de revista Reader’s Digest.

Un numar de 17.000 de oameni din 17 tari, printre care si 1.244 de persoane din Romania, au fost chestionate in privinta candidatului pe care ar dori sa il vada la Casa Alba in ianuarie si au fost invitati sa enumere problemele globale pe care le considera cele mai importante.

La intrebarea pentru care dintre candidati ar vota daca ar putea, respondentii au "votat" in proportie covarsitoare pentru Obama in fiecare dintre tarile investigate, cu exceptia Statelor Unite, unde republicanul John McCain a fost preferat democratului Obama cu o marja mica de procent.

Sondajul le-a cerut de asemenea respondentilor sa aleaga ordinea importantei pentru opt probleme actuale: terorismul, razboiul din Irak, economia globala, saracia globala, drepturile omului, mediul inconjurator, comertul international si proliferarea nucleara.

Tarile europene au plasat saracia globala, mediul si drepturile omului printre cele mai importante probleme. In SUA, economia globala s-a plasat pe locul intai, terorismul al doilea, iar razboiul din Irak pe al treilea. Doar rusii au fost mai ingrijorati de terorism (26%) decat americanii (19%).

Pentru sapte tari (Australia, Brazilia, Canada, Finlanda, Germania, Marea Britanie si Taiwan), pe locul intai in preocuparile oamenilor s-a plasat mediul.

Diferentele dintre europeni si americani au mai mult de a face cu actualul presedinte decat cu cei doi candidati. Un resentiment adanc inradacinat fata de presedintele Bush dateaza de la inceputul mandatului sau, cand a opus rezistenta la masurile de combatere a incalzirii globale prin reducerea emisiilor de dioxid de carbon ale SUA. Invazia din Irak, complicata de erori tactice si de comunicare, a alimentat sentimentele anti-Bush si continua sa arunce o umbra peste colegul de partid McCain, in pofida eforturilor campaniei acestuia de a pastra o distanta respectabila fata de George Bush.

In ciuda razboiului din Irak, jumatate din cele 16 tari din afara SUA au fost mai degraba "pro-americane" decat "anti-americane". India si Polonia sunt cele mai pro-americane tari.

Sentimentul anti-american a fost cel mai puternic in Indonezia, Olanda si Spania, desi a fost exprimat si de vecinii americanilor,  Mexic si Canada.

Rezultatele sondajului global, precum si cele ale sondajului realizat pe plan local, sunt facute publice pe noul site Reader’s Digest Romania  www.erd.ro, incepand cu 6 octombrie 2008.

Sondajul va fi prezentat si comentat in articolul "Lumea il vrea pe Obama", care va fi publicat in revista de noiembrie.

Cine ai vrea sa fie ales presedinte al Statelor Unite?