Americanii au decis: Mutu e bun de plată!

08 03. 2012, 16:11

Chelsea ceruse tribunalului să pună sechestru pe proprietățile lui Mutu din Statele Unite, în contul datoriei de peste 17 milioane de euro pe care atacantul roman o datora clubului prin decizia TAS. Mutu, apreciiind că renunțarea la proprietățile din SUA reprezintă o încălcare a drepturilor sale, a făcut apel, pe care, însă, judecătorul Federico Moreno l-a respins.

În august 2003, Adrian Mutu și Chelsea au semnat un contract de muncă pentru o perioadă de cinci ani. În 28 octombrie 2004, în urma unui control antidoping pozitiv, Chelsea a reziliat contractul. Fotbalistul, care consumase cocaină, a fost exclus din toate competițiile sportive timp de șapte luni.

În mai 2006, Chelsea a făcut o plângere împotriva lui Adrian Mutu pentru a obține despăgubiri pentru încălcarea contractului, în 31 iulie 2009 Tribunalul pentru Arbitraj Sportiv dispunând ca Adrian Mutu să plătească clubului Chelsea suma de 17.173.990 de euro plus dobândă.

Mutu și-a mai încercat șansele și în 2010, facând recurs la Tribunalul federal elvețian, care însă l-a respins ca nefondat.