America Ferrera a terminat facultatea după 10 ani

Apropo.ro / 16.05.2013, 08:00
America Ferrera a terminat facultatea după 10 ani
Pe 17 mai, celebra actriţă va fi, oficial, absolventă de facultate, după 10 ani de la înscrierea în primul an! America Ferrera va primi diploma în Relaţii internaţionale, secţie pe care a urmat-o în cadrul Universităţii din California.

Actriţa din serialul ”Betty cea urâtă” a făcut marele anunţ pe contul său de Twitter: ”În sfârşit, se întâmplă! Mi-a trebuit 10 ani, dar e grozav!”.

America s-a înscris la Universitatea din California în 2002, însă a abandonat cursurile la scurt timp după ce a obţinut rolul din serialul ”Betty cea urâtă”. Din cauza programului încărcat de la filmări, tânăra actriţă lipsea foarte mult de la ore. Deşi îşi dorea foarte mult să îşi termine studiile, America a fost nevoită să aleagă între şcoală şi carieră. A ales actoria, însă se poate lăuda acum că şi-a terminat şi studiile.