Amep Tecuci: lupta dintre acționari, in Wall Street Journal

De puține ori apare România, sau, cu atât mai mult, o poveste de aici, în cel mai citit ziar economic din lume, Wall Street Journal. Ce sa mai vorbim de Tecuci, un orașel de 40.000 de locuitori din sudul Moldovei?

Dar scandalul de la Amep Tecuci, despre care se scrie în presa româneasca de peste un de an zile, a reușit sa stârneasca interesul ziariștilor de la Wall Street. Evenimentul este cu atât mai important, cu cât articolul deschide prima pagina a ziarului din ediția de vineri, 28 iunie.

Tecuci, Romania. Într-o noapte de aprilie, sub atenta supraveghere a unui bodyguard, Dragoș Doru a ramas sa doarma în fabrica de cutii de conserve deținuta de F&P Holding Inc. din Temple, Pennsylvania, al carei reprezentant este înca în România, relateaza Wall Street Journal Europe. Motivul pentru care el a ales sa petreaca noaptea în incinta fabricii era dorința de a fi sigur ca ajung sa participe la importanta adunare a acționarilor programata pentru ziua urmatoare.

A doua zi dimineața, vreo douazeci de muncitori înarmați cu lopeți și maturi aveau sa blocheze accesul bodyguarzilor lui Doru în incinta fabricii. El a reușit sa ajunga la adunare, dar nu a putut spune mare lucru, fiind nevoit sa se dea batut în fața muncitorilor care protestau și care au votat în cele din urma pentru alungarea investitorilor americani ai fabricii.

Ceva mai târziu, Dragoș Doru avea sa fie alungat de catre directorul fabricii, care l-a amenințat cu un furtun. Dupa aceasta întâlnire, muncitorii nu au mai permis accesul proprietarilor în incinta, deși F&P deține 92% din acțiuni.

„Nicicând nu ne-am închipuit ca se va ajunge la folosirea forței,” declara președintele F&P, Frederick Giorgi, care a cumparat societatea de la Guvernul român spre sfârșitul anilor ’90. „Daca am fi întors aceasta problema pe toate fețele, atunci cu siguranța nu ne-am mai fi aruncat la achiziție.”

Revoltele muncitorilor, la pachet cu privatizarea

Acesta este doar un exemplu al situației actuale din Europa de Est, unde revoltele muncitorilor pun sub semnul întrebarii continuarea privatizarii societaților de stat, privatizare considerata de analiști drept un proces de importanța capitala pentru sanatatea economiei din regiune.

Cei peste de zece ani de reforme economice și restructurare industriala au permis muncitorilor sa simta întrucâtva cum este sa duci o viața mai buna, dar în același timp i-au supus unui tir de aspecte negative ale pieței libere: concedieri, planuri de producție și cerințe de profitabilitate.

Satui de investitorii straini îmbracați elegant și care împroașca cu cuvinte pretențioase, muncitorii protesteaza împotriva privatizarii, aceste mișcari degenerând în conflicte violente în unele cazuri. La rândul lor, guvernele ezita sa țina partea investitorilor, pentru ca politicienii au nevoie de voturile muncitorilor pentru a ramâne la putere și pentru a ieși învingatori la referendumurile asupra aderarii la Uniunea Europeana.

În Slovacia, spre exemplu, 5000 de muncitori de la caile ferate au luat cu asalt capitala țarii anul trecut pentru a opri privatizarea transporturilor feroviare. În România, muncitorii unei oțelarii proaspat privatizate au aruncat cu scaune dupa directorul american și l-au închis într-una din cantine atunci când acesta și-a anunțat intenția de a concedia o parte din personal, iar Cehia a încercat sa previna astfel de conflicte în rândul angajaților sectorului energetic, oferindu-l pe acesta sub forma unui pachet, ceea ce facea vânzarea aproape imposibila.

Oricum ar fi, tot la ploaia cu oua se ajunge

Cel mai departe au mers lucrurile în Polonia. În primavara acestui an, planurile Varșoviei de a privatiza cel mai mare grup producator de energie s-au împotmolit atunci când a ieșit la iveala un acord semnat cu ceva timp în urma și care garanta angajaților plați compensatorii de milioane de dolari ân cazul concedierii.

Mai mult, Varșovia a încercat în aceasta luna sa renaționalizeze șantierul naval de la Szczecin pentru a potoli sindicatele.

Dar când planul a eșuat, muncitorii l-au întâmpinat pe Ministrul polonez al Economiei, Jacek Piechota cu o ploaie de oua, atunci când aceasta i-a anunțat ca șantierul se afla în stare de faliment. Joia trecuta, 800 de muncitori de la Șantierul Naval din Sczezcin au organizat o mișcare de protest la Varșovia în fața cladirii care adapostea biroul premierului polonez Leszek Miller, cerând sa li se plateasca salariile restante și scandând lozinci adresate membrilor guvernului, cum ar fi „Hoților!” sau „E șantierul nostru, nu-i al vostru” și nelasându-l pe ministrul adjunct al economiei Maciej Lesny sa termine ce avea de spus atunci când acesta a ieșit sa le promita ca-și vor primi banii cuveniți.

„Reforma economica se transforma într-un efort concertat de aparare a teritoriului,” considera John Nellis, unul dintre conducatorii Centrului pentru Dezvoltare Globala din Washington, care are rolul de a monitoriza privatizarea. „Angajații realizeaza acum ca sunt la mila pieței.”

Capitalism = presiune

Oprirea privatizarii are putea avea consecințe din cele mai grave pentru națiunile din Estul Europei, caci cursa lor pentru alinierea la standardele vestice a fost deja încetinita de recesiunea economica mondiala.

Tinerele economii de piața ale statelor est-europene nu pot duce povara unei economii centralizate, lasata moștenire de regimul comunist. Pe vremea comunismuluui, societațile de stat nu prea aveau idee de ce înseamna sa fi supus presiunii de a funcționa eficient, de a te moderniza sau de a fi profitabil.

Aceste societați sunt și în prezent conduse de birocrați ai erei comuniste care nu poseda nici cunoștințele și nici capitalul necesar rentabilizarii lor. Aceste întreprinderi raporteaza în fiecare an pierderi de miliarde de euro, facând sa sporeasca deficitul bugetar și lasând guvernele fara fonduri pe care acestea le-ar putea cheltui în scopuri mult mai productive.

Economiștii susțin ca numai în Polonia întreprinderile de stat au costat guvernul peste 20 de miliarde de euro între anii 1989-2000, reprezentând impozite și taxe neplatite, fonduri oferite sub forma de asistența pentru societațile cu un picior în groapa, precum și salarii și compensații platite conform unor ștate de plata umflate fara temei.

Vinde fierul pâna nu ruginește

„Privatizarea este o condiție necesara pentru crearea unor industrii viabile și profitabile,” explica Willem Buiter, economistul șef al Bancii Europene pentru Reconstrucție și Dezvoltare. „Daca se mai taraganeaza privatizarea, atunci se va ajunge la momentul în care întreprinderile de stat nu vor mai fi bune decât de dat la fier vechi.”

La început, dupa caderea Cortinei de Fier, muncitorii i-au primit pe investitori cu brațele deschise, pentru ca aceștia veneau cu fonduri și planuri ambițioase de dezvoltare. Investitorii straini au adus mai mult de 40 de miliarde de dolari (40,59 miliarde de euro) în Europa de Est pentru privatizare în primii zece ani de dupa caderea Zidului Berlinului în 1989, preluând pachete de acțiuni la rafimarii și fabrici din industria textila, la operatori de telefonie și întreprinderi auto.

În cazul Rusiei, privatizarea a fost mai mult o cursa cu obstacole, impactul sau fiind limitat de catre vânzarile de obiective economice celor mai pricepuți în a trage sforile potrivite și de catre corupție. În marea parte a regiunii însa, economiile au înflorit, cum ar fi cazul Ungariei și Estoniei, doua țari care au obținut cele mai bune rezultate, daca se iau în calcul numarul societaților privatizate și ritmul acestui proces.

În aceste doua state, calificarea forței de munca și condițiile de trai au cunoscut o îmbunatațire considerabila pe parcursul primului deceniu postcomunist, 1989-1999. Tot privatizarea a fost cea care a contribuit la impunerea Sloveniei în poziția de campion al economiei în regiunea rascolita de razboaie a Balcanilor.

Greu cu garanțiile pentru locuri de munca

Apoi a venit recesiunea economica din anul 2000 și cam tot în aceeași perioada au început sa expire garanțiile de pastrare a locurilor de munca oferite de catre investitorii straini, de regula pentru doi pâna la cinci ani.

În Polonia au fost restructurate peste 2000 de posturi din fabricile auto cumparate la mijlocul anilor nouazeci de catre Fiat SpA și Daewoo Motor Co în 2001. În Cehia, banca austriaca Erste Bank concediaza 5000 de angajați ai fostului CEC al țarii, Ceska Sporitelna.

John Nellis apreciaza ca noii proprietari ai societaților privatizate din regiune trebuie sa concedieze în ansamblu 20% din personal.

În anul 1997, atunci când F&P a cumparat pachetul majoritar de acțiuni (51%) al fabricii de conserve din România pentru suma de 1,2 milioane de dolari și angajamentul de a investi alte 7,8 milioane de dolari, privatizarea era în floare.

Valoarea activelor privatizate de primele trei state ale regiunii ca ritm de dezvoltare, Polonia, Cehia și Ungaria în acel an se cifra la 4,4 miliarde de dolari, comparativ cu numai 1 miliard de dolari cu cinci ani în urma.

Dar ce-i cu Tecuciul?

În acest context, investițiile straine erau mai mult decât binevenite la Tecuci, un oraș cu 43.000 de suflete, cazut în ruina economica, unde șomajul afecta 20% din populația apta de munca, iar copii cerșeau la colț de strada.

Spre sfârșitul anilor ’90, jumatate dintre fabricile unde în timpul regimului comunist lucrau în total 10.000 de oameni fusesera închise sau se târau de pe o zi pe alta cu o mâna de oameni.

Fabrica de cutii de conserve, cu 300 de angajați, figura ca al treilea angajator al orașului. Înființata cu 40 de ani în urma, societatea SC Amep SA nu parea deloc un chilipir. Cladirea principala era de fapt o baraca facuta din table ce abia se mai țineau una de alta.

În interior, pereți cândva albi erau acum înnegriți de la gazele de sudura și emisiile mașinilor, iar poluarea din hala de producție urcase și la etajul superior de birouri. Fabrica avea mai mult personal decât necesar, iar echipamentul era depașit.

Multor angajați le lipseau degete de la mâini, pierdute în accidente de munca de-a lungul timpului. Oficialii români afirma ca Amep avea datorii de peste 500.000 de dolari și se îndrepta spre faliment.

F&P, dupa ciuperci, ambalaje de 500 mil.$

Pentru F&P, totuși, Europa de Est parea sa fie o afacere buna. Fondat în anul 1928 ca prelucrator de ciuperci, F&P își extinsese activitatea ajungând sa produca și ambalaje, segment care astazi reprezinta jumatate din cifra totala de afaceri a companiei.

Planuind sa se extinda dincolo de granițele Pennsylvaniei, F&P a achiziționat în anul 1989 o fabrica de cutii de conserve de la guvernul polonez pe care a retehnologizat-o, aceasta unitate ajungând anul trecut sa vânda produse în valoare de 350 de milioane de dolari din totalul de 500 de milioane $ al firmei, dupa cum afirma F&P, care nu a dorit sa-și faca public și profitul.

La momentul cumpararii, F&P spera sa transforme Amep într-un furnizor de cutii de conserve pentru zona Balcanilor și Orientul Mijlociu. Firma a arborat drapelul american la poarta Amep, lânga cel românesc, și a îmbracat muncitorii în halate albastre pe modelul celor purtate în laboratoare, care aveau sigla firmei pe buzunar.

Angajații societații au fost trimiși la specializare în Polonia, la fabrica F&P din Brzesko. Deși știau ca vor urma și concedieri, puțini dintre muncitori s-au agitat din aceasta cauza.

„Vroiam de munca și o viața mai buna,” spune Gheorghe Toader, un ștanțator în vârsta de 50 de ani, angajat al Amep.

Americanii au fost de fapt polonezi

Americanii au lasat conducerea societații pe mâna unor directori de la filiala poloneza. Prima mișcare a acestora a fost concedierea directorului de pâna atunci al fabricii și înlocuirea lui cu Luminița Mosescu, fost director de marketing al societații, în speranța ca o femeie va reuși sa impuna reguli stricte cu privire la consumul de bauturi alcoolice în incinta unitații.

Ca director adjunct a fost numit Michal Placzynta, profesor de pshilogie polonez care vorbea foarte bine românește, dar nu avea nici un fel de experiența în conducerea unei firme.

„Am considerat ca un profesor este de natura sa inspire încredere”, explica Wieslaw Smulski, unul dintre directorii polonezi însarcinați cu supervizarea activitații Amep, a fabricilor F&P din Polonia și a unei fabrici a companiei americane din Ucraina.

F&P a platit datoria Amep, a trimis echipamentul uzat în Polonia pentru modernizare și a deschis o linie de credit pentru societate. Însa când directorii Amep s-au plâns ca tot nu au destui bani pentru a plati utilajele și materia prima oferite de F&P, americanii au acceptat sa mai preia o parte din acțiuni în contul datoriei.

Pe de alta parte, nici un muncitor caruia i-au fost oferite acțiuni ale societații nu a dorit sa le cumpere, astfel ca prin 1999, F&P ajunsese sa dețina 92%.

Fabrica mergea în pierdere

Cum cererile de bani și iar bani din partea Amep continuau sa curga, Smulski a decis trimiterea unor auditori la societate la începutul anului 2001. Aceștia au descoperit un talmeș-balmeș de facturi neplatite, comenzi neonorate și stocuri nefolosite. Amep mergea în pierdere și nici nu putea fi vorba de profitul, deși modest, raportat de directorii societații pentru anul 2000, afirma Smulski.

Aceasta își amintește ca i-a convocat atât pe directoare cât și pe adjunctul sau la Cracovia în primavara anului 2001, dându-le un ultimatum: ori scot fabrica pe profit în doi ani, ori sunt dați afara, la care aceștia au raspuns prin prezentarea demisiei, F&P programând numirea unei noi conduceri la urmatoarea AGA de la Amep.

Contraatacul

Întorși în țara, cei doi directori au pus la punct un plan de a scapa de investitorii straini. „Ne tratau ca pe niște rude sarace de la țara, ca pe niște sclavi, ” afirma Luminița Mosescu, directoarea în vârsta de 43 de ani a fabricii, care este de asemenea implicata și în activitatea politica pe plan local. Aceasta a decis sa ceara sprijinul sindicatului Amep, informând sindicaliștii ca strâinii vroiau sa puna societatea pe butuci, ca o lasau fara materiale și bani și ca trimiteau echipamente învechite, scoțând profitul din țara.

A mers chiar mai departe, spunându-le acestora ca F&P îi ceruse sa nu opereze nici o marire de salariu pentru angajații societații, și le-a reamintit ca de la venirea strainilor 100 dintre colegii lor fusesera puși pe liber.

Liderul sindical Amep, Zaharia Fotache s-a alaturat și el campaniei împotriva strainilor, spunândju-le muncitorilor ca investitorii ar fi zis ca e mai profitabil sa închida fabrica de tot, decât sa o lase sa-și continue activitatea. „Au venit sa ne fure… Ne-au înșelat,” afirma acesta.

La începutul lunii iulie a anului trecut, doi directori F&P s-au întâlnit cu un grup de 20 de maiștri și cu liderul sindical pentru a discuta revendicarile, dar n-au reușit sa faca mare lucru. Salariile la Amep pierdusera cursa cu inflația, 100 de oameni fusesera dați afara, iar muncitorii erau dezamagiți de faptul ca fabrica nu fusese modernizata la standardele din Polonia.

„Mi-am dorit ca acest oraș sa aiba și el o industrie care chiar sa mearga bine, iar în loc de asta, ei ne închid fabrica,” se plânge Toader. Auzind cele petrecute în România, președintele F&P Frederick Giorgi a ramas complet surprins. „Am încercat sa explicam cine suntem și ce vrem,” spune el. „Noi n-am venit în România ca sa plecam imediat.”

Privatizarea, un joc „mânarit”?

Muncitorii din toata România au ajuns sa creada ca privatizarea nu este de fapt decât un joc „mânarit”. Exista doua motive pentru aceasta impresie: în același perioada în care se desfașura conflictul cu F&P, siderurgiștii de la Reșița se revoltau împotriva proprietarului, Noble Ventures, din Bethlehem, Pennsylvania, care nu le mai platise salariile de ceva timp.

Noii proprietari ai combinatului siderurgic de la Reșița erau angajați într-o disputa cu guvernul român pe tema datoriilor societații. Criticii privatizarii acuza ca guvernul a încheiat un acord preferențial cu cumparatorul unei societați producatoare de aluminiu și ca întârzie sa gaseasca un investitor strategic pentru compania Petrom. Programul de privatizare din România, afectat de atâtea scandaluri și amânari este, „cel mai prost, din punct de vedere instituțional”, susține John Nellis.

Ajunși la AGA Amep din iunie 2001, cinci reprezentanți F&P au fost întâmpinați de muncitori care protestau vehement, dupa cum au declarat aceștia. Doi notari locali angajați sa redacteze procesul verbal al adunarii, au fost atât de speriați încât au facut cale întoarsa.

În plus, deși F&P era acționarul majoritar al societații, Luminița Moșescu i-a împiedicat pe investitori sa voteze și astfel restul acționarilor, reprezentând mai puțin de 1% din capitalul firmei au votat pentru menținerea în funcție a directoarei și a adjunctului ei.

Cu polițiștii la poarta fabricii

Acest eveniment a marcat începutul unei lupte care avea sa dureze opt luni de zile, perioada în care de cele mai multe ori, reprezentanților F&P nu li s-a permis accesul în fabrica, care era pazita de polițiști aflați în afara orelor de serviciu. Malgorzata Podrecka, directorul de investiții straine al F&P Polonia a reușit sa patrunda în fabrica în iulie 2001, unde a fost întâmpinata de catre patru angajați, trei barbați și op femeie care au trântit-o de perete, rânind-o la mâna.

Aiurea, spune Mosescu, Podrecka a de fapt agresoarea, lovind-o pe angajata societații noastre. Astfel a fost inițiat un șir de acțiuni în justiție, care nu vin decât sa creasca numarul proceselor intentate în întreaga Europa. Numai în România exista 14 mii de astfel de acțiuni, majoritatea inițiate de muncitori care vor condiții mai bune sau chiar anularea contractului de privatizare.

F&P a scris în repetate rânduri Guvernului român cerând ajutor, dar a fost refuzata. „Aici este vorba de o mișcare sindicala de protest… și nicidecum de un conflict între mine și cumparator,” a declarat Ovidiu Mușetescu, Ministrul Privatizarii.

Luați-va bodyguarzii și plecați!

În luna martie a anului 2002, F&P a crezut pentru o clipa ca poate rasufla ușurata, atunci când un tribunal județean a dat o sentința care consfințea faptul ca cei doi directori Amep nu aveau dreptul de a conduce societatea.

Dar, înainte ca Dragoș Doru, reprezentantul F&P în România sa apuce sa intre pe poarta fabricii, cei doi planuisera deja o alta adunare pentru a-și reafirma controlul asupra societații. Aproximativ 35 de muncitori și mici acționari, deținând mai puțin de 5% din capital sâau adunat într-o sala de ședințe la adunarea din luna aprilie. Încercarile lui Doru de a-i convinge sa plece soldându-se cu un eșec, acesta s-a retras în biroul sau de la etaj, lasând doar avocatul F&P sa participe la ședința.

Muncitorii au votat în unanimitate pentru repunerea în funcție a Luminiței Moșescu și a lui Michal Placzynta, pentru acordarea unei creșterei salariale de 30%% acestora și pentru interzicerea accesului lui Dragoș Doru în incinta unitații.

„Luați-va bodyguarzii și plecați.” Acestea au fost cuvintele adresate de catre Mosescu reprezentanților F&P. Înconjurați de muncitori care-i priveau cu dușmanie, delegația condusa de Doru a plecat fara a mai încerca sa comenteze ceva.

Cine controleaza Amep? Acest lucru este acum la mâna justiției. Iar pâna ce nu obține o sentința definitiva, F&P poate considera ca a pierdut aproximativ 7 milioane de dolari, dupa cum spune Giorgi, președintele companiei care s-a jurat ca ” Nu ne lasam fara lupta.”

Loredana Frațila-CristescuZIARUL FINANCIAR