Amenda RATB poate fi anulată. Iată ce trebuie să faci
În cazul în care nu aveți asupra dumeavoastră abonamentul RATB valabil și v-au prins controlorii, atunci ar trebui să știți că puteți anula amenda.
Mergeți la judecătoria sectorului de pe raza căreia s-a petrecut incidentul. Acolo veți depune un dosar prin care faceți o plângere împotriva RATB, un model tip, că v-au amendat pe nedrept. La registratură depuneți actele necesare: plângerea, copie și original – una pentru judecătorie și una pentru RATB, procesul verbal în original și alte două copii xerox, două copii după cartea de identitate, două copii după abonamentul RATB, două copii după bonul fiscal al cardului, dovada achitării taxei judiciare de timbru pentru plângerile contravenționale – 20 de lei, original și alte două copii. Taxa se achită la primăria de care aparțineți.
Pe toate copiile trebuie să scrieți „conform cu originalul”, după care le semnați.
Dosarul trebuie depus la judecătorie în maxim 15 zile de la data scrisă pe procesul verbal.
După ce ați depus aceste acte la judecătorie,trebuie să așteptați să vă vină acasă o comunicare. În cazul în care trebuie să depuneți și alte documente, trebuie să faceți acest lucru în maxim 5 zile de la primirea comunicării.
În dosar trebuie să mai existe o cerere prin care anunțați că depuneți la dosar și alte acte. Procesul se poate judeca în lipsa dumneavoastră și veți fi înștiințat prin poștă care este verdictul.
În cazul în care nu mai aveți bonul fiscal prin care dovediți că ați plătit abonamentul puteți merge la Departamentului Comercial RATB, la adresa Calea Șerban Vodă nr.164-168, sector 4, București unde cereți un desfășurător care să ateste că aveați abonament valabil în acea perioadă. Și acesta trebuie depus în dublu exemplar. Acest desfășurător sau bonul fiscal este dovada cu ajutorul căreia vă demonstrați nevinovația.
Dacă nu sunteți dispuși să parcurgeți acești pași vă rămâne opțiunea de a plăti amenda de 50 de lei.