Amenábar – Bardem, un mega-tandem
Primul film despre Ramón Sampedro, barbatul ramas paraplegic în urma unui accident, care s-a luptat zeci de ani cu guvernul spaniol pentru dreptul la eutanasie, a fost producția pentru televiziune „Condenado a vivir”, realizata în 2001. Regizat de Roberto Bodegas, filmul vorbea și el, evident, despre același destin ieșit din comun, despre o vitalitate amputata și despre sentimentul de neputința și zidire într-o colivie al barbatului țintuit la pat pentru totdeauna.
Filmul a fost reprogramat de televiziunile spaniole concomitent cu premiera filmului lui Amenábar, însa nu poate fi comparat cu acesta, din cauza lipsei lui de emoție și autenticitate. Tocmai la acest capitol a fost laudata fara rețineri pelicula lui Amenábar, regizorul spaniol de 33 de ani care a uimit lumea cu filmele sale anterioare („Luna”, „Abre los ojos” – care a inspirat celebrul, dar mult mai puțin subtilul remake american „Vanilla Sky” -, „The Others”).
„Un triumf dramatic” („Variety”), „Un film care ranește și vindeca în egala masura, prin dialogurile spirituale și discuțiile acide pe marginea eutanasiei” („Premiere”), „Un film monumental, de la interpretarea lui Javier Bardem, la muzica nostalgica și evocatoare compusa chiar de regizorul Alejandro Amenábar” („USA Today”), „Inspirat de o poveste reala, filmul abunda în umor, iar tragismul sau are o dimensiune impresionanta” („New York Daily News”), „Un film deopotriva poetic și profund” („The Hollywood Reporter”).
Dreptul la moarte și chinul de-a trai
A aborda un asemenea subiect este de la început riscant, pentru ca disputa etica în jurul dreptului de a-ți clama moartea nu se va încheia practic niciodata. Sa ne amintim, totuși, de un alt film zguduitor pe aceasta tema, care a avut un succes remarcabil la vremea lui.
„Who’s Life Is It, Anyway?” (regizat de John Badham în 1981) ne facea cunoștința cu Ken Harrison (Richard Dreyfuss, într-unul dintre cele mai bune momente ale carierei), un sculptor de 32 de ani paralizat de la gat în jos în urma unui accident. Tandru, dur și delicat, deopotriva, filmul aduce în discuție neîncetatele încercari ale barbatului de a-i determina pe cei din jur (doctorii, asistentele, prietenii) sa-l lase sa moara, iar aceștia nu se îndura, pe de-o parte pentru ca îndragesc prea mult firea lui extraordinara și curajul sau, pe de alta parte pentru ca sistemul juridic interzice asemenea intervenție.
Filmul lui Amenábar stralucește, și el, prin același gen de incursiune în dimensiunea morala, metafizica și umana a disputei. Legat la aparate, avand în jur cateva facilitați tehnologice (computer, televizor, radio), o fereastra prin care se zarește marea (iubirea lui dintotdeauna), o familie disperata care refuza sa-l lase sa moara și doua femei care îl iubesc, Ramón Sampedro are însa o singura dorința: sa obțina dreptul de-a muri.
Inteligent, lucid, pastrandu-și simțul umorului, el nu are în gand decat planul de a-și determina prietenii sa-l ajute, în așa fel încat nici unul sa nu realizeze pe de-a-ntregul ce face și nici sa poata fi incriminat ulterior pentru gestul sau.
Una dintre marile provocari pe care le lanseaza Amenábar aici este distribuirea în rolul principal a unuia dintre cei mai energici, senzuali și puternici actori ai Spaniei: Javier Bardem. Obișnuit al rolurilor care îi subliniaza masculinitatea și puterea de seducție („Tacones lejanos” , „Jamón, jamón”, „Huevos de oro”, „Boca a boca”, „Between Your Legs”, „Second Skin”), Bardem a mai avut doar o data de înfruntat acest registru – de barbat țintuit în scaunul cu rotile de un accident care practic îi interzice viața și îi distruge pasiunea -, în „Carne trémula”, al lui Almodóvar.
Afla mai multe despre cel mai nou film al lui Alejandro Amenábar numai din