AMC aduce în România serialul „Better Call Saul”

13 02. 2015, 07:00

Serialul, bazat pe experienţele personajului Saul Goodman din Breaking Bad, va avea acţiunea bazată pe mai multe planuri temporare, însă în primul sezon vom face cunoştinţă cu Saul cu şase ani înainte de a-l cunoaşte pe Walter White, când încă practică avocatura sub numele Jimmy McGill. Vince Gilligan, producătorul serialului, a declarant că în ciuda multiplelor planuri temporare care vor apare în film, în primul sezon nu vom avea parte de Walt sau Jessie, personajele interpretate de Bryan Cranston şi Aaron Paul în Breaking Bad.

“Saul” va debuta joi, 26 februarie de la ora 23.00 în România, Ungaria, Cehia, Slovacia, Bulgaria, Serbia, Slovenia, Croaţia, Muntenegru, Bosnia-Herţegovina. Serialul de 10 episoade va continua apoi să se difuzeze în fiecare joi de la ora 23.00 pe AMC.