Amazoana
La numai 15 ani, Magda are iuteala unei zvarluge si puterea unui manz. Îsi ridica partenera într-un spectaculos procedeu si o tranteste pe saltea. Practica luptele greco-romane de trei ani de zile. În acest timp a adunat o salba de medalii. Fatuca e numai muschi si ambitie.
De la început
Magda este una dintre primele oradence care s-au înscris în echipa de lupte a Clubului „Bihorul”. „M-a adus un baiat care facea lupte aici. Mi-a zis ca primesc si fete. El s-a lasat, eu am ramas. Îmi place. De mica mi s-a spus ca am o fire baietoasa. am facut si putin fotbal, dar cel mai mult îmi plac luptele”.
Altfel de viata
Locuieste la un orfelinat, fiindca e singura pe lume. Nu si-a vazut niciodata parintii. „Mi-ar placea sa-i cunosc, dar asta e, nu se poate”. Închide simplu acest capitol din viata. Filosofia ei e scurta si simpla. sportul este tot ce conteaza. „Luptele m-au învatat sa trec prin viata.
Sportul te ajuta sa învingi orice obstacol. Un sportiv priveste altfel viata”. Viata a învatat-o sa se descurce pe cont propriu. „N-am ramas la fotbal, fiindca îmi plac sporturile individuale. Lupti si castigi pe pielea ta, depinzi numai de tine”.
Visul
Fetiscana nici nu se gandeste sa renunte la sport. Viseaza la cat mai multe medalii si, dupa ce va termina liceul, vrea sa mearga la Facultatea de Educatie Fizica si sport. „Îmi doresc sa fiu antrenoare de lupte”. Daca visul se împlineste, Magda ar fi prima femeie antrenor de lupte din Romania.
Furnizor de muschi
Aurel Horgos este unul din antrenorii care au încurajat tinerele oradence sa se apropie de acest sport dur.
„Le-am spus de la început sa nu-mi bata baietii”, spune maestrul, glumind. E mandru nevoie mare de gladiatoarele lui. „Fetele mele au fost între primele sase din tara la categoria 15-17 ani. Pentru anul acesta mi-am propus 10 medalii”, spune antrenorul. aurel Horgos e suparat fiindca echipa de lupte a devenit un furnizor traditional pentru cluburile de judo.
„Conditiile sunt mai bune. antrenorii de judo alearga dupa fetele si baietii nostri, caci, cu minime pregatiri, pot deveni sportivi competitivi”. Un exemplu este actualul campion mondial si european la judo alexandru Lungu, fost luptator si medaliat cu aur la lupte greco-romane în 1990 si 1992.
Obligatoriu, la altii
Luptatorul oradean Dragos Zuz antreneaza de 7 ani echipa unui club din Milano. Recent, el a declarat presei oradene ca în Franta, de pilda, luptele greco-romane au devenit obligatorii si pentru fete si pentru baieti, în cadrul orelor de educatie fizica. „toate tinerele frantuzoaice practica luptele la liceu”, a spus antrenorul.
Florin Budea
[Bihoreanul]