Amatorii au murit, traiasca profesioniștii!

Jean-Lorin STERIAN
Din cînd în cînd, Ovidiu Bufnila, pe care nu l-am cunoscut niciodata în carne, chelie și oase, ma suna și ma întreaba ce mai fac. Uneori, ne mai scriem și îmi reproșez de fiecare data ca nu sînt în stare sa-i telefonez mai des. Ovidiu îmi vorbește de conspirația celorlalți împotriva celor care vor sa faca ceva, de faptul ca scriitorii sînt singuri și ca feribotul fandomial zace demultișor pe fundul Dunarii și ca-i sta mai bine acolo.

Mie îmi place de Ovidiu Bufnila pentru ca-l simt viu și ca om și ca scriitor, iar pe lînga asta, mai scrie și de bine despre carțile mele. Sînt perfect de acord cu el: scriitorii sînt, dupa ce se dezbara de entuziasmul de tinerețe, niște solitari: cenaclurile, grupurile și generațiile sînt niște fenomene efemere care au rolul de a lansa pe creatorii cu adevarat valoroși, în cazul în care apar.

Cînd mi-am facut apariția în fandom, tocmai murea la timp generația JSF (în care am fost, dintr-o eroare regretabila, inclus de Ionuț Banuța în postafața care a primului meu volum). De atunci, nu s-a mai nascut alta și sper sa nici nu se mai întîmple acest lucru prea curînd. De ce? Pentru ca nu exista mai nimeni care sa-i îndrume.

O generație fara lideri adevarați nu e decît un avorton menținut în viața artificial. Ar fi mai sanatos ca cele cîteva nume de scriitori care s-au lansat între anii 1990-1996 sa se maturizeze literar, sa-și concretezizeze talentul în volume editate și nu de sertar, iar mai tîrziu sa devina figuri respectabile, locomotivele care sa traga dupa ei vagoanele cititorilor de tricouri și inscripții de pe garduri. Poporul român nu e un popor educat și are nevoie de educație forțata.

Personal, întotdeauna mi-am dorit pe cineva care sa-mi spuna ce sa citesc și ce nu, care sa ma formeze ca cititor și, eventual ca scriitor. Din pacate sau din fericire, pentru a fi un guru în acest domeniu, nu e nevoie doar sa fii pasionat. E nevoie de profesioniști, de niște DJ, dupa cum spunea Voicu Bugariu, dar care sa fie în aacelași timp și creatori, care nu sa se mulțumeasca doar sa mixeze piesele altora.

Mi se pare inutil sa deplîngem situația actuala a SF-ului. Nimic nu mi se pare mai plictisitor decît sa ascult lamentarile de la prohodurile care țin loc astazi de întruniri SF. Pune la un loc doi, trei membri ai fandomului și rezulta un parastas. Toata lumea se smiorcaie ca nu se mai editeaza titluri, nu se vînd nici cele care mai apar, nu se mai organizeaza manifestari, concursuri, festivaluri, baluri mascate și agape tovarașești în care toata lumea se premia pe toata lumea. Îmi amintesc de un premiu stupid care se acordase pentru ceva de genul „aprofundarea prieteniei între cenacluri”.

Sper sa nu se supere pe mine cel care l-a primit fiindca mi-e amic. Sau inevitabilul premiu acordat lui Gramescu pentru povestirile scrise cu 15 ani înainte. Sa nu mai vorbim de idioatele concursuri de machete, cu doi participanți care expunea aceleași obiecte de pseudoarta din care țîșneau sîrme și ai carui autori erau la fel de apreciați ca scriitorii. De animatoarele care apareau și ele prin cenacluri pentru a mari libidoul participanților și care nu citisera în viața lor mai mult de trei carți. Înca mai aud nostalgicele operații matematice care demonstrau cît de iubit e SF-ul în România: din Dune s-au vîndut 100.000 de exemplare.

Daca înmulțești cu x și scazi y rezulta ca exista atîția fani care ar mai trebui sa cumpere macar 1000 de exempare dintr-un autor român. Dune e capodopera și nu trebuie raportata la nici o alta carte. Cunosc foarte multe persoane care s-au oprit la acest titlu de referința din istoria SF-ului și au zis ce dracu-i asta cînd au dat de vreun Larry Niven sau Gerard Klein. Dune a fost un fenomen unic pentru piața de carte din România. De exemplu, n-aș recomanda ultima apariție în editura Univers „Paznicul Universului” de Peter Niven nici macar celui care-mi fura corespondența din poșta. Acum, Cartea scoasa de Trei Sud-Est s-a vîndut în 90.000 de exemplare.

Pe mine m-ar deranja sa-mi vad carțile în raft alaturi de aceasta mizerie cu cotor. Nu vreau sa vînd 100.000 de exemplare unor cretini care citesc jurnalul celor de la Andre. Cu toate astea, n-am vîndut niciodata atît de puține carți ca la sindrofiile SF. Nici macar curiozitatea nu-i îndemna pe participanți sa cumpere carți, iar apoi deplîngeau în cor, în fața unei sticle de votca, de faptul ca ies pe piața atît de puține carți ale autorilor români. Altceva se întîmpla daca le-o ofeream plocon. Toata lumea era prietena cu toata lumea așa ca aș fi fost nesimțit daca le-aș fi cerut bani.

Pentru mine e foarte clar:

1. SF-ul, așa cum era perceput acum cinci ani, a murit.

2. Cenaclurile au murit. Sînt neatractive și lipsite de cretivitate. Niște cluburi ar avea mai mult succes

3. Eticheta SF adaugata pe coperta unei carți, n-o face deloc mai vandabila

4. SF suna ca dracuÂ’. Ficțiune sau literatura a imaginarului mai merge. Cel mai bine s-ar renunța la orice eticheta. Mie îmi plac istoriile ciudate, cum scriau englezii pe la începutul veacului

5. Nimanui nu-i pasa de autorii români și, încet, nici lor nu le mai pasa ca sînt autori. În ziua de azi, pentru a avea succes, nu trebuie sa fii neaparat talentat ci sa-ți construiești o imagine. Pîna și un oarecare Inochenție Parpalac din Mizil poate fi facut autor de succes daca se investește o suma bunicica în publicitate.

6. Îi plac pe urmatorii pentru ca au știut sa-și adapteze pasiunea în spiritul epocii în care traim: Catalin Ionescu (pe care nici nu l-am cunoscut), Michael Haulica. Îi admir, în continuare, pe Liviu Radu, Ștefan Ghidoveanu și Mihai Dan Pavelescu pentru ca au existat și exista.

Ultimii hipioți

Într-un numar din excelenta revista Lettre International, un psiholog vorbeste despre cazul unui pacient care și-a pierdut complet memoria datorita unei tumori și nu mai are amintiri decât din perioada tinereții cînd era hipiot. Hipiotul, vorbește cu pasiune despre toate marile concerte la care a participat în 69-70 de parca ar fi asistat la ele cu o zi înainte. Anii 80, 90 s-au scurs pe lînga el fara ca sa-i lase vreo urma pe cortex. Înca traiește.

PS. Daca vreți sa vedeți cum arata unul din puținii adevarați fani ai SF-ului, cautați pe internet adresa www.geocities.com/subversive_sf. Catalin Stoian, realizatorul acestuia, a înțeles ce nu este SF-ul. E unul din oamenii pentru care simți ca merita sa scrii.