Am pierdut si in fata Olandei
Echipa României de Cupa Federației a fost învinsa, joi, cu scorul de 2-1, de reprezentativa Olandei, într-o partida din cadrul grupei B a turneului din Antalya contînd pentru grupa I a Zonei Euro/Africane.
Liana Balaci a pierdut, cu scorul de 6-3, 6-7 (4/7), 1-6, meciul cu olandeza Seda Noorlander, în timp ce Magda Mihalache s-a impus, cu scorul de 7-6 (7/4), 6-3, în fața jucatoarei Miriam Oremans. Perechea Balaci/Mihalache a fost învinsa, cu scorul de 6-1, 6-4, de cuplul Kristie Boogert/Miriam Oremans.
Formația României va întîlni, vineri, în ultima partida a grupei, selecționata din Bosnia-Herțegovina. În întîlnirea desfașurata miercuri, selecționata României a pierdut, cu scorul de 1-2, în fața echipei Israelului.
La turneul din Antalya participa 16 echipe: Belarus, Israel, Slovenia, Bosnia-Herțegovina, Luxemburg, Turcia, Bulgaria, Ucraina, Olanda, Estonia, Polonia, Iugoslavia, Georgia, Portugalia, Grecia și România. Acestea au fost împarțite în patru grupe, a cîte patru formații, urmînd sa joace dupa sistemul fiecare cu fiecare.
Ocupantele primelor doua locuri din fiecare grupa se vor întîlni în cadrul unor partide eliminatorii, cele patru echipe învingatoare urmînd sa joace, în luna iulie, împotriva a patru formații ce au fost învinse în primul tur al Grupei Mondiale pentru stabilirea echipelor care vor promova/retrograda din Grupa Mondiala.
Sursa: www.mediafax.ro