Almodovar: Proasta Creștere

Cum l-aș povesti: Un regizor în pana de inspirație primește vizita unui fost coleg de școala primara care îi aduce un scenariu. Amintirile despre abuzurile la care au fost supuși în școala și despre dragostea dintre ei devin atît materie pentru un film în film cît și pentru rememorarile personajului principal într-o combinație de planuri narative, rasturnari de situație, identitați false și adevaruri parțiale.

Ce am ținut minte: Personajul narator al filmului, regizorul, ramîne pe gînduri. În cadrul urmator, afișele scorojite de pe un zid de cinematograf sînt suflate de vînt, aparatul se apropie de ele și afișele se recompun cu bucațile lipsa sfîșiate de spectatori și vremea trecuta în timp ce aparatul se îndeparteaza de ele și intra în localul alaturat pentru o incursiune într-un flash back printr-o trecere eleganta și nestingheritoare.

La ce m-a dus cu gîndul: Afișul filmului mi s-a parut nostim: o curte de școala cu copii care fac flotari într-o viziune plonjat geometrica. M-a dus cu gîndul la plajele de la Navodari unde pionierii în tabara la mare, vara, se prajeau organizat pe sferturi de ora per partea-de-corp-expusa-la-soare sub indicațiile instructorilor UTC.

Colțul specialistului: Puzderie de efecte cinematografice folosite cu frenezie de regizor: figurile de copii ale eroilor se „topesc” într-un morf de toata frumusețea peste chipurile lor de maturi ca sa priceapa tot prostul care e care – însa atenție, sîntem la Almodovar și zece minute mai tîrziu ce a ținut sa ne explice clar contrazice tot el ca sa ne mai pacaleasca un pic.

Cum l-am vazut: La Studio, cu sala plina. Mi-am luat frumos bilet și mi-am gasit loc lînga un nene cu mustața care semana cu Adolf Hitler la batrînețe și care tocmai ațipise cînd l-a sunat telefonul mobil (Nokia tune).

Mi-a placut / nu mi-a placut: Mi-a placut. Însa mai puțin decît Totul despre mama mea și Vorbește cu ea. Proasta creștere are mai puțina emoție decît precedentele dar e foarte alert și inventiv. Dupa mine, Almodovar se perfecționeaza într-un soi hibrid: cinematograful European American – un fel de film de arta de larg consum – un take away pe care-l mesteci ușor și cu placere și care te lasa și cu senzația ca ești un intelectual subțire cu gusturi fine pentru filmul de arta.

Cristian Mungiu