ALLEZ LES JAUNES!
Asadar, a venit timpul ca, dupa 19 ani, „nationala” de fotbal a României sa întîlneasca din nou o campioana mondiala en titre. Precedenta confruntarea de asemenea calibru a avut loc în aprilie ’83, la Bucuresti, si s-a încheiat cu o victorie istorica a echipei antrenate pe atunci de Mircea Lucescu: 1-0 cu Italia în preliminariile Euro ’84. Asta dupa ce, în toamna lui ’82 – la cîteva luni dupa triumful „azzurrilor” la Copa del Mundo, pe pamînt spaniol -, aceleasi formatii încheiasera la egalitate, 0-0 la Florenta.
Acum, adversar ne va fi Franta, regina lumii la întretaierea mileniilor. Franta, care si-a dublat titlul mondial cu cel european, cucerit în 2000. O asemenea performanta n-a mai reusit, de-a lungul anilor, decît Germania Federala, campioana a Europei în 1972 si a lumii în ’74. Chiar si ieri, în preziua meciului cu Franta, Iordanescu era bîntuit de incertitudini. Pentru a-si masca starea de tensiune, el a dat-o pe gluma. „Pe ce post îl veti folosi pe Chivu?”. „Vîrf de atac. Va marca trei goluri!”. „În poarta, Lobont sau Stelea?” „Bogdan!”. „Cînd va veti hotarî asupra -lui de start?” „Sper sa reusesc pîna începe meciul!”.
Apoi, devenind serios, Generalul a punctat: „Probabil ca ultimul antrenament va aduce mai multe lamuriri”. Sedinta invocata a avut loc aseara, pe un teren din apropierea hotelului „Evergreen Laurel”, cu portile închise. Nici dupa antrenament, Iordanescu n-a fost mai putin criptat. „Puneti în ziar echipa asa cum o vedeti dumneavoastra, iar eu promit sa trimit în teren exact jucatorii care apar titulari în ProSport!”.
Iordanescu a precizat ca planurile sale sînt date putin peste cap de absenta a doi jucatori de baza: Filipescu si Marius Niculae, ambii accidentati. În aceste conditii, dincolo de dilema portarului (Lobont e pe val, în Stelea are încredere selectionerul), enigmatica e si alcatuirea apararii.
În mod cert, va fi o linie de 5 fundasi. Trei sînt siguri: Contra, Gica Popescu si Chivu. Cel de-al patrulea post îi va reveni, probabil, lui Radoi. Al cincilea depinde de pozitia lui Chivu: daca „olandezul” va juca la marcaj, asa cum e mai mult decît probabil, fundas stînga va fi promovat Rosu sau chiar Rat. Varianta cu Chivu pe stînga ar presupune titularizarea lui Prodan. Acesta ar avea dezavantajul lipsei de jocuri, dar si atuul unei declaratii eliptice a lui Iordanescu: „Daca Franta mizeaza pe jucatorii mai vîrstnici, multi dintre ei trecuti de 30 de ani, de ce n-as miza si eu pe experienta?”.
Sursa: www.prosport.ro