“Allen v. Farrow”, documentarul ce reaprinde un scandal de acum 30 de ani

21 02. 2021, 09:07
Allen v Farrow (1)

Noul documentar marca HBO “Allen v. Farrow”, care va avea premiera duminică seară, reaprinde un scandal de acum 30 de ani, din viața a două vedete de la Hollywood, regizorul Woody Allen și fosta sa soție, actrița Mia Farrow.

Cei doi s-au separat în 1992, după ce se aflase că Woody avea o aventură cu Soon-Yi Previn, fiică adoptată de Mia și de fostul său soț, Andre Previn, în 1977. Atunci, Mia l-a acuzat public pe Woody Allen că ar fi molestat sexual o altă fiică adoptivă, Dylan Farrow, care în prezent are 35 de ani. Cineastul american și-a susținut continuu nevinovăția, spunând că “Dylan a fost tot timpul sfătuită de mama sa să mențină acuzațiile, din pură gelozie pe relația lui cu Soon-Yi”.

Documentarul, care are patru părți, conține imagini intime, din căminul lor, ce n-au fost niciodată făcute publice, care arată cum Woody Allen ar fi  abuzat-o pe tânără, precum și conversații telefonice secrete în care Mia îi spune regizorului că “Dylan nu este ok, că merge prin casă acoperindu-și zona intimă”.

“N-am vrut ca el să facă asta, mamă. Nu mi-a plăcut”

Într-una dintre filmările făcute de Mia Farrow ca dovadă a incidentului, Dylan, care pe atunci avea șapte ani, susține că  Woody Allen i-ar fi zis  “nu te mișca, trebuie să fac asta”, în timp ce ar fi atins-o în zone intime, pe când se aflau în podul casei lor de la țară. “N-am vrut ca el să facă asta, mamă. Nu mi-a plăcut”, se aude Dylan în înregistrarea video.

Documentarul este regizat de Kirby Dick și Amy Ziering și mai conține extrase din memoriile lansate în 2020 de Woody Allen. În prezent, Allen, care are 85 de ani, este căsătorit cu aceeași Soon-Yi, cu 34 de ani mai tânără.

CITEȘTE ȘI: Miniseria documentar „Allen v. Farrow”, în premieră pe HBO GO

Fiica adoptivă a lui Woody Allen readuce în atenție faptul că regizorul ar fi agresat-o sexual în copilărie 

Foto: Profimedia Images