Alina Puşcaş, din nou mireasă! Face nuntă cu mare fast – FOTO
Personajul interpretat de Alina Puşcaş în noul serial produs de Ruxandra Ion se numeşte Silvia Lăzărescu şi este o fire sensibilă şi stilată. Frumoasa actriţă susţine că acest rol este o provocare, dar şi împlinirea unei dorinţe, aceea de a juca din nou într-un film de televiziune.
Serialul debutează cu o ceremonie fastuoasă, nunta Silviei şi a lui Mihai, personaj interpretat de Conrad Mericoffer, care se desfăşoară într-o locaţie spectaculoasă. Telespectatorii vor putea astfel să o vadă pe Alina Puşcaş într-o postură inedită şi emoţionantă în acelaşi timp, ea fiind o superbă mireasă ce urmează să devină mamă.
“Fructul oprit” va avea marea premierã luni, 15 ianuarie, de la ora 20:00, la Antena 1. Producţia adună în distribuţie mari actori ai României, Carmen Tănase, Adrian Titieni, Marian Râlea, Adriana Trandafir, Doru Ana, Adriana Şchiopu, Virginia Rogin, Mihai Călin, Doiniţa Oancea, Cristina Ciobănaşu, Vlad Gherman, Paul Chiribuţă, Alina Chivulescu, şi se poate mândri că este prima dramă psihologică realizată în peisajul serialelor autohtone.
Scenariul, ce are la bază un celebru roman turcesc, este transpus într-o manieră originală şi cu mare încărcătură psihologică de Simona Macovei şi Radu Grigore. Personajele pendulează între pasiune şi onoare, iar odată ce gustă din fructul oprit tentaţia devine tot mai mare. Dilema alegerilor corecte, trecute prin filtrul fiecărui personaj, stârneşte adevărate revolte aduse la viaţă prin interpretarea de excepţie a celor mai îndrăgiţi actori din România.