Alina Eremia: „Asta cu agăţatul… La mine nu a funcţionat”
Luată la întrebări de prezentator, vedeta a mărturisit că nu a fost niciodată agăţată; aşa că Viorel testează pe ea câteva replici din arsenalul lui, de exemplu „Alina, ai stat mult la cuptor? Că eşti prea bine făcută”, „Eşti cumva apă? Că te-aş cam reţine” şi „Eşti exact genul care-mi place! Feminin”. Nu au efectul scontat, dimpotrivă, sunt caracterizate drept „vrăjeală proastă”, ca atare, Viorel mizează pe cea mai bună replică din dotare: „Pari genul de fată care nu spune nu la bonuri de masă”.
Alina Eremia a povestit că nici relaţia de trei ani în care se află nu se datorează unui agaţament. „Asta cu agăţatul… La mine nu a funcţionat. Ne-am cunoscut la sală. El lucra spate, eu, ca toate fetele, picioare. A fost doar eye contact. Ne-am văzut, ne-am plăcut şi a rămas totul în aer. A fost un motiv foarte bun să mă reîntorc la sală. A doua oară ne-a făcut cunoştinţă un prieten, am schimbat două, trei vorbe şi atât. Am luat-o foarte încet, treptat, cred că de aia a şi ţinut. Că altfel…”, se amuză vedeta. Nici la prima întâlnire nu au fost în doi, ci împreună cu un alt cuplu. Abia atunci a luat-o de mână, îşi reaminteşte Alina Eremia.