Alina Eremia a filmat un nou videoclip, pentru piesa “Când luminile se sting”

11 11. 2014, 16:43
Foto: Alexandru Chitu
 
 
Noul single al Alinei a fost compus şi produs de cei de la MusicExpert Company, care s-au ocupat şi de cele mai recente două piese ale artistei. “Mesajul melodiei a fost frumos surprins prin momente coregrafice realizate de partenerul meu de dans de la emisiunea „Dansează printre stele”, Iuri Ribac. Iubitul din clip şi cealaltă femeie sunt interpretaţi de Mircea Vlad şi Raluca Netca, doi dansatori foarte talentaţi, cu care m-am înţeles de minune. Scenariul videoclipului are în prim plan conflictul interior al iubitului, prins între două femei: cea pe care o iubeşte şi la care se întoarce acasă şi ispita, cea care îl împinge să înşele”, a spus artista. 
 
 
Foto: Alexandru Chitu
 
 
Filmările au avut loc la Palatul Bragadiru, în regia lui Michael Adrian Mircea. “A fost prima colaborare cu Michael, a cărui viziune m-a captat din prima, reuşind să pună într-o lumină cât mai bună ceea ce transmite piesa. A gândit scenariul în jurul unei coregrafii, folosind valenţele mele în materie de dans în videoclip”, a explicat Alina. 
 
 
Foto: Alexandru Chitu
 
 
Foto: Alexandru Chitu
 
 
“Sper ca piesa şi videoclipul să ajungă la sufletele oamenilor şi să se regăsească în povestea de viaţă pe care am ales-o”, a încheiat Alina.