Alina Eremia a filmat primul clip din cariera solo
Filmările au avut loc la Gura Portiţei şi au durat o zi întreagă, iar vremea a ţinut cu tânăra artistă.
“Locaţia a fost mai frumoasă decât mi-am închipuit, sunt convinsă că vor fi nişte cadre spectaculoase în clip. Deşi se anunţaseră furtuni şi ploi, am avut parte de o vreme superbă, cu mult soare”, a spus Alina. Videoclipul a fost regizat de Iulian Moga. “A fost prima colaborare cu Iulian, însă a decurs atât de bine, încât îmi doresc să lucrăm împreună şi la următorul videoclip”, a explicat tânăra.
Alina a jucat în clip rolul unei fete îndrăgostite, iar partenerul său a fost fotomodelul Mario Popescu. “Clipul spune o poveste de dragoste dintre doi tineri care ştiu să-şi trăiască viaţa la maximum, ştiu să se bucure de libertate, vară, soare, dar şi de momentele frumoase dintre ei”, a spus Alina.