A împlinit de curând 40 de ani şi este mai în formă ca niciodată. Actriţa Alina Chivulescu ne-a prezentat câteva trucuri de beauty care o fac să arate atât de bine!
– Alina, cum te întreţii pe timp de vară? Ce creme foloseşti pentru faţă, gât şi decolteu?
În plus, faţă de îngrijirea zilnică din timpul anului, vara folosesc o cremă de protecţie solară. Pentru cine n-a încercat, poate se lasă convins de faptul că e şi o bună bază de machiaj, tenul arată mai bine, machiajul rezistă mai mult, asta am constatat din proprie experienţă.
– Eşti adepta produselor bio / naturiste?
Da, de nişte ani mă uit pe eticheta cremelor şi încerc să mă feresc de substanţele despre care se ştie că nu fac bine. Putem să le evităm măcar pe cele cunoscute.
La păr chiar se vede pulsul produselor bio şi naturiste. Au mai multe uleiuri şi agresează mai puţin. Eu am un păr uscat şi ondulat şi trebuie să fiu foarte atentă la hidratarea lui. Înainte de spălat, când am ceva mai mult timp, pun pe lungimea firului ulei de cocos, dar poate fi folosit şi cel de măsline, migdale sau ricin.
Foto: PR
– Care e cel mai bun exfoliant de piele pentru tine?
Am o cremă naturistă cu cristale mici care şi hrăneşte pielea, în plus miroase a cofetărie!
– Ce reţete bune ai pentru măştile pentru ten? Dar pentru gomaj?
N-am folosit până acum niciun fel de mască. Pentru ten am grijă să fac întotdeauna o demachiere corectă, apoi aplic un ser, conturul de ochi şi crema hidratantă.
– Ce trucuri băbeşti foloseşti atunci când vine vorba de frumuseţe?
Nu e un truc, dar contează mult alimentaţia. Atunci când ai o hidratare bună se vede şi pe faţa şi pe corpul tău.
– La ce ciudăţenii de beauty ai apelat pentru a te menţine în formă?
Acum vreo 20 de ani am descoperit că un cub de gheaţă trecut pe faţă după demachiere, îţi va da un aspect fresh. Poate încerca oricine, aş sfătui însă să pună la congelator apa plată.
– Cum îţi întreţii zâmbetul?
Zâmbetul perfect vine din om. Îmi place mult să văd oameni care râd! Apoi cred că vine şi din vizitele la stomatolog. Contează o dantură îngrijită, nu neapărat perfect aliniată şi ca la carte, asta ţine mai mult de şansă.
– Ce faci pentru a avea mereu mâinile tinere şi catifelate?
Am o cremă de mâini şi în bucătărie! Dupa ce speli vase, o ai chiar sub ochii tăi şi nu mai ai nicio scuză. Iarna e mai complicat, pentru că fac un tip de alergie şi cred că este util pentru cine are astfel de probleme, să aleagă un săpun delicat.
– Faci cure de detoxifiere? Cât de des?
Nu fac. Am grijă să mănânc fructe, legume şi lucruri cât mai puţin procesate.
Foto: Publimedia – Dragoş Cristescu
– Care este secretul siluetei tale de invidiat! Arăţi perfect la 40 de ani!
Multumesc! Încerc să fiu cea mai bună variantă a mea, cu datele mele, n-are sens să te compari cu cine ştie ce „ideal”. Mi-ar plăcea să fie mai multă onestitate pe acest subiect din partea oamenilor care fac declaraţii despre alimentaţie, s-ar transmite un mesaj corect. Sunt extrem de puţine femeile care pot mânca orice şi nu se îngraşă, culmea e că acestor persoane nici nu prea le place să mănânce. Nu-mi pot permite să mănânc orice. Iubesc ciocolata şi îngheţata, dar trebuie să am grijă. Bine că există, cum spuneam, creme de corp cu miros de vanilie, ciocolată, prăjituri… glumesc!
– Care parte a corpului îţi place cel mai mult la tine? De ce? Cum te pune în valoare?
Cea mai utilă omului îi este acceptarea lucrurilor pe care nu poate să le schimbe. De ce să te chinui toată viaţa visând la 1,70 cm, când tu ai 1,60 PERFECŢI?! Din fericire, îmi place să alerg şi asta ajută mult. Şi textele de actorie le învăţ uşor când alerg. MĂ relaxează şi simt că am făcut ceva bun pentru mine.
– Care crezi că este atuul tău?
Nu stau prea bine la capitolul încredere în sine. Conştientizez că funcţionez mult mai bine atunci când imi acord credit. Lucrez la capitolul ăsta.
– Ce filmezi acum şi ce proiecte pregăteşti pentru această toamnă?
E încă in cinematografe “SELFIE”, în regia Cristinei Iacob unde joc alături de Răzvan Vasilescu, a fost o bucurie! Din toamnă începe un nou sezon “Las Fierbinţi”, regia Dragoş Buliga, unde sunt alături de Dom’ Primar (Gheorghe Ifrim).
Dana Popa