“Schimbările noului sezon sunt importante”, spune Toni Grecu, “şi vizează desfăşurarea emisiunii în întregul ei. SRC va deveni în acest sezon talent show de comedie. Concurenţii vor fi actorii care vor juca diverse personaje, dar şi telespectatorii care vor să intre în joc şi trimit filmuleţe comice făcute de ei pentru a câstiga, la sfârşitul sezonului, titlul de Doctor Humoris Causa şi participarea la una dintre editiile emisiunii. SRC va fi în această toamnă Fun Factory.”
Foto: Antena 1
Aşa se face că prima ediţie din 1 octombrie va aduce în faţa juriului format din Gina Pistol, Toni Grecu şi guest star-ul permanent din acest sezon, Alexandru Papadopol, o serie de numere care mai de care mai amuzante. “Concursul se desfăşoară exact după regulile unui consurs de talente, numai că cei care concurează sunt personaje, în timp ce juriul e real”, mai spune Toni Grecu. Personajele care vin în faţa juriului au numere de comedie pregătite special pentru acest concurs, iar unele dintre ele au chiar şi caz social. De pildă, Veronica (Cătălin Neamţu), veşnica şi simpatica grăsuţă care se luptă cu obezitatea, vrea să câştige concursul pentru a putea merge la Viena să îşi facă liposucţie. Ea se va prezenta în faţa juriului cu un număr de terapie la psiholog, terapie în urma căreia reuşeşte să se abţină în faţa unui platou cu fripturi timp de 14 secunde, un record personal. Cu cine va concura ea, telespectatorii Antena 1 vor afla în prima ediţie SRC din 1 octombrie, de la 20.30.
Proaspăt cooptat în gaşca lui Toni Grecu în calitate de jurat, Alexandru Papdopol mărturiseşte că se bucură să facă parte din acest proiect. “Cu Toni mă ştiu de ani de zile, am mai lucrat cu mare parte din actorii de la SRC şi toţi sunt foarte talentaţi. Sper ca această colaborare să fie una “cu umor” şi să aducă un plus de savoare emisiunii”, spune Papadopol.
Foto: Antena 1
Cea de-a doua premieră a serii este serialul emisiunii, “Romeo şi Roxeta”, inspirat de celebra poveste a lui Romeo şi a Julietei. “Avem o poveste clasică: în timp ce familiile se duşmănesc, copiii se iubesc, împotriva tuturor. Două personaje contemporane, interpretate de Daniel Buzdugan şi Lia Sinchevici, demonstrează că iubirea e veşnică şi prostia infinită”, spune Toni Grecu. La rândul lui, Daniel Buzdugan adaugă: “M-am bucurat foarte tare că m-am reîntâlnit cu Toni, am mare încredere în el pentru că face divertisment de calitate. Eu voi avea rolul lui Romeo, un băiat dintr-o familie fără prea multă cultură, un băiat de bani gata îndrăgostit de o fată, iar familiile lor se duşmănesc. E la fel ca pe vremea lui Shakespeare, dar prostia e mai mare.” Şi Jojo va avea o apariţie de zile mari în acest serial, în rolul Amaretei Anghel, o femeie extrem de versată, de profesie menajeră, proaspat întoarsă din Italia, fugărită de carabinieri pentru că a lucrat în Sicilia pentru familii mafiote. Acolo a învăţat meserie şi a organizat o reţea românească de femei de serviciu, care au furat din casele mafioţilor diverse obiecte, pe care mai apoi Amareta le-a pus în vânzare în amanetul pe care îl are deschis la Bucureşti împreună cu soţul ei.