Alexandru Matei: Poţi să foloseşti televiziunea spre binele tău

– Ce te-a făcut să scrii o carte despre televiziune?

Chiar aşa. Televiziunea spune mai tot, dacă eşti atent, despre o epocă. Astăzi, desigur, ar fi greu să urmăreşti tot ce se difuzează la televizor, dar pe vremea televiziunii de stat era altfel. E prima carte despre istoria televiziunii române. Toată lumea crede că pe vremuri aveam doar două ore de program pe zi, dar e fals. Între 1968 şi 1984 au fost două programe care emiteau împreună, pe zi, cam zece ore. 15 ani ori 365 ori 10 ore, vi se pare puţin?

– Îţi propui perioada 1965 – 1983. Cât din această perioadă ai prins ca telespectator?

Mi-am propus tocmai perioada pe care, pe de o parte, o cunosc mai puţin, dar care a fost cea mai frumoasă din istoria televiziunii române înainte de 1989. Înainte de 1965, televiziunea era un fenomen de nişă, ea devine o mass-medie în anii 70. Pe de altă parte, până prin 1973, prezenţa politicului e mult mai rezonabilă decât ceea ce ne amintim din anii 1980. Între 1968 şi 1972, TVR este una dintre cele mai bune televiziuni din Est. E drept şi că, faţă de comunismul-gulaş, de socialismul ”prin noi înşine” din Iugoslavia, sau de televiziunile din URSS şi RDG, noi eram mai conservatori. De ce suntem noi aşa? Gândiţi-vă că, în primul rând, noi eram o ţară de… ţărani. Mentalităţile evoluează încet, şi nici astăzi nu se simt prea bine.

– La ce te uitai la televizor înainte de revoluţie?

Mă uitam la ”Dallas” (cel mai vizionat serial american ever, la noi, share de peste 90% conform statisticilor vremii, peste ”Mannix”, ”Kojak” sau altele dinainte), la ”Omul din Atlantis”, la ”Teleenciclpedia”, la ”Arabella”, la serialul de luni şi la cel de sâmbătă, la ”Cu mască… fără mască”, la ”Şlagăre în devenire” şi, când ajungeam la Bucureşti, la bulgari. Dar să ştiţi că, prin 1970, bulgarii erau cei care se uitau la TVR! Stăteam mult mai bine decât ei. Şi la desenele de sâmbătă, cu genericul ăla pirotehnic, care se vede şi acum pe youtube.

– Ce loc ocupa în viaţa ta televizorul în acea vreme?

Important. Voiam un color, avea un vecin. Mă apucasem să iau tot ce însemna monedă din portofelele mătuşii şi bunicii, cu care locuiam, ajunsesem la vreo 850 de lei adunaţi. Dar un color costa vreo 12.000. Colorul a pătruns la noi în 1983, foarte târziu, începuse restriştea şi lui Ceauşescu îi păsa prea puţin de televiziune. Să nu uit, în ‘88-‘89 mă uitam la toate meciurile Stelei din Cupa Campionilor. Aveam un televizor Sport, mic. Înainte de meci, deseneam pe sticlă cu carioca un chenar roşu şi albastru şi mă uitam ”în culori”.

– S-au schimbat lucrurile acum?

Da, s-au. Ideea potrivit căreia televiziunea oferă publicului ce vrea, fără să-i facă nicio educaţie în prealabil, e proastă, cred. Şi mai e ceva: există atâtea posturi încât, cum să spun, pare că televiziunea şi-a pierdut în mare parte demnitatea. Ştiţi ce contează astăzi mult? Care sunt primele 10 canale de la telecomandă. Dacă cumva ai ceva bun la numărul 54, mai mult ca sigur uiţi de el foarte des.

– Foarte multă lume, şi nu de azi de ieri, renunţă la televizor. Ţi se pare un lucru bun?

Da, ştiu. E normal, cred. În capitalism, dacă o afacere face bani, toată lumea va vrea să aibe aceeaşi afacere. Asta creează inflaţie şi inflaţia, dezinteres. Îţi mai aminteşti cum toţi visam să bem cola înainte de ‘89? Acum, eu cred că înlocuirea televizorului cu computerul poate duce la alt exces. Însă, ce-i drept, televiziunea a devenit o medie mai degrabă low market, nu doar în România. Lumea se uită la meciuri, la show-uri, după care totul se nişează. Poţi să foloseşti televiziunea spre binele tău însă. Dar lumea nu mai are chef, tocmai pentru că are impresia că televiziunea o foloseşte.

– ”Ideologie, politizare, manipulare”, spune Adrian Cioroianu pe coperta 4 a cărţii tale. Crezi că toate aceste concepte nu se lipesc şi pe televiziunea actuală?

Nu lipsesc. Dar politica e strict vorbă goală azi. Ideologie, manipulare, da, pentru că sunt ascunse. Cel mai bun politician este cel care refuză să ”facă politică”. Din păcate, prea puţini se abţin de la asta. Pe de altă parte, cred că TVR nu mai reuşea să manipuleze pe nimeni după 1985. Reuşise înainte, în nişte emisiuni despre care vă invit să citiţi în carte.

– Când va fi lansată cartea?

Sper că la Gaudeamusul de anul acesta! Şi apoi, în mod sigur, va fi o dezbatere organizată la Institutul Francez.

– Te-a ajutat în vreun fel faptul că ai lucrat la un ghid TV?

Am lucrat chiar aici, la voi. Şi-mi amintesc cu plăcere de perioada aceea, 2000-2001, eram cel mai mic din redacţie! Şi cel mai răsfăţat! Cred că, încă pe atunci, televiziunea era ceva mai mult decât azi, când serile sunt pline de showbiz de toată mâna (cu excepţia PRO TV, dar există totuşi şi Acasă…). Cred că experienţa de la voi a fost importantă pentru mine.

Mioara Tronaru