Alexandru Arșinel și soția sa, diagnosticați cu COVID-19, la doua luni de la vaccinare
Actorul Alexandru Arșinel și soția sa, Marinela, au fost diagnosticati de curând cu COVID-19. Cuplul s-a infectat la două luni de la vaccinarea cu serul Pfizer.
Directorul adjunct al Teatrului de Revistă „Constantin Tănase” din București, în vârstă de 81 de ani, și soția sa, Marilena, s-au vaccinat prima dată în ianuarie și au avut rapelul pe 10 februarie. După ce au manifestat primele simptome de COVID-19, au decis să se testeze. Cei doi, care suferă de o formă ușoară a bolii, sunt internați în prezent la Institutul Național de Boli Infecțioase Matei Balș din Capitală.
„Am făcut toate vaccinurile (ambele doze, n.r.) şi de patru, cinci zile suntem internaţi aici, unde e domnul doctor Marinescu. Medicii spun că avem o formă uşoară”, a declarat Arșinel pentru News.ro.
Alexandru Arșinel suferă și de alte boli
În 2013 , actorul Alexandru Arsinel a fost supus unui transplant de rinichi. Intervenția chirugicală a fost una care a stârnit controverse în epocă, mai ales după ce s-a aflat că a primit transplantul în aceeași zi în care se înscrisese pe lista de așteptare în Registrul Național. Arșinel a fost operat de mai multe ori la coloana vertebrală, iar, în 2017, a fost operat pe cord.
Și soția sa, Marilena, suferă de mai multe afecțiuni, ea fiind imobilizată în scaun cu rotile, după o operație pe creier.
CITEȘTE ȘI: Alexandru Arşinel: „Am apucături normale, dar nu merg la Referendum”
Alexandru Arşinel, despre povestea de iubire pe care o trăieşte de mai bine de 5 decenii