Alexandru Andries si muza lui

In luna mai, Sala Palatului va gazdui un concert 100% pe gustul lui Alexandru Andries: pe scena se vor afla, alaturi de el, Nicu Alifantis si Pasarea Colibri. Pina atunci, dupa albumul „Muzica de divort”, autorul, cistigator la Premiile industriei muzicale romanesti, se gindeste zimbind la un viitor titlu: „Muzica macelarita pentru vegetarieni”.

Cit despre femeile din viata lui, ne-a povestit cum si-a intilnit muza si cum a scos-o de sub dus sau cum primeste invitatii (si uneori le accepta) la „o inghetata cu multa frisca si cu ciocolata”.

De la sala nuda la securitate si dansatoare dezbracate

– Care sint lucrurile de care ati „divortat” de-a lungul timpului?
Dupa aparitia albumului „Muzica de divort”, multi oameni mi-au spus ca eu as fi divortat in realitate. Nu sint casatorit. Cit priveste divortul, invat din greselile altora. Am avut norocul ca pina acum, la 48 de ani, sa nu fiu nevoit sa divortez de lucrurile care mi-au placut. La inceput, pasiunea s-a dus spre pictura si grafica. Vroiam sa devin pictor.

Apoi am nimerit intr-o perioada excelenta pentru muzica – Beatles, Rolling Stones – si, impreuna cu un prieten din Brasov, am zis sa facem o formatie. Compuneam doar in engleza. Ni se parea ca melodiile in romana suna prost. Pina intr-o zi, cind taica-miu ne-a auzit zdranganind acasa si i-a placut. Atunci el mi-a spus: „Daca muzica e buna, n-are cum sa nu sune bine in limba ta”. Acum am peste 30 de albume la activ si oamenii vin la concerte…

– Referindu-ne la muzica, au existat momente dificile?
Primul concert la care am fost invitat a fost la Teatrul „Ion Creanga”. Fericit, am ajuns acolo, iar sala era aproape nuda. Dar, ca artist, daca ai in sala un spectator sau zece mii, pe scena trebuie sa te prezinti la fel de bine. Apoi, treaba cu cenzura a fost intotdeauna „cu cintec”. Dupa ani de zile, impresarul meu mi-a spus ca el ducea alte texte la cenzura. Si de la Teatrul Tanase am aflat ca, la vizionarea oficiala, cind erau „versuri cu emotii”, in stinga si-n dreapta tipului cu ochi albastri se asezau niste dansatoare extrem de dezbracate. +la nici nu mai stia ce se intimpla pe scena!

– Vom vedea versurile melodiilor strinse intr-un volum?
Am facut acest lucru in ’90, in volumul „Asteptind-o pe Maria”, vindut foarte repede. Dar cintecul e bun atunci cind nu rezista fara versuri si versurile nu rezista fara melodie. Acesta e motivul pentru care eu nu compun pe poeziile autorilor consacrati. In ’82, la Festivalul de jazz de la Sibiu, voiam sa cint „Ce oras frumos”.

Piesa era destul de acida la adresa regimului, apropo de fabrici si uzine. Am trimis textul la cenzura si eram convins ca va fi respins. N-a fost. In schimb, pe scena, dupa ce am fost aplaudat in draci, a inceput circul. Versurile in sine erau cuminti, dar prin muzica deveneau ironice pina la os. Acum s-au mai adunat discuri si as vrea sa apara o carte cuprinzatoare.

– V-ati invitat vreodata studentii la concerte?
Nu le-am spus niciodata: „Bai, am diseara concert!”. Nu vreau sa li se para o sarcina de facultate (n.r. este lector la Universitatea de Arhitectura si Urbanism). Dar, daca stiu ca le place muzica mea, le dau invitatii ca sa nu-si cheltuiasca putinii bani pe care ii au.

Muza de sub dus

– Exista vreo voce feminina care va produce emotii?
Imi place foarte mult vocea celei cu care colaborez la toate discurile mele – Maria Ioana Mintulescu. Monica Anghel are o voce excelenta, Catalina – o voce extrem de personala, dar ceea ce cinta ele nu e pe gustul meu. Ceilalti… Acum exista multi carora, daca le dai jos costumele, inlaturi miscarea, ramine extrem de putin.

– Cum ati descoperit-o pe Maria Ioana Mintulescu?
Voiam sa fac un clip cu mult inainte de ’89 si imi trebuia o fata cu par lung si drept. Printre studentii mei se afla un baiat, Stefan Mintulescu. El mi-a spus ca sora lui are par lung si drept, dar a omis sa precizeze ca ea facuse 12 ani de pian. Mama lor a crezut ca eu sint regizor, nu arhitect. Am sunat la usa, Ioana facea dus si, practic, am scos-o din baie. I-am cintat „Ochii tai” de pe albumul „Interioare” si ne-am imprietenit. Ea alege melodiile pentru discuri – eu nu pot fi obiectiv.

– Ce ati face daca un fan de sex feminin v-ar invita la „o inghetata cu multa frisca si cu ciocolata”?
As merge, dar n-as minca frisca, pentru ca nu mai exista frisca adevarata. Din cauza versurilor mele au fost tot felul de intimplari. Am un cintec cu versurile: „Daca-mi dai cartofi prajiti, m-ai cistigat”. N-am fost niciodata innebunit dupa cartofi prajiti si ani de zile mi s-au oferit. „La telejurnal am vazut cascaval” a devenit un fel imn politic si inainte si dupa ’89, pentru ca in continuare e foarte greu de ajuns la „cascaval”.

In ’67, inventia cu cascavalul a aparut in joaca. Mie imi placea genul de muzica care pleca de la vodevilul anilor ’30-’40, iar atunci se gasea cascaval din belsug si oricine putea sa cumpere. Insa piesa a devenit, in contextul politic ulterior, foarte sugestiva.

– Dupa „Muzica de divort” ar putea veni o „muzica de casatorie”? Poate si in realitate?
Acum nu mai trebuie neaparat sa te casatoresti pentru ca altfel se uita lumea urit la tine. Casatoria devine obligatorie atunci cind vrei sa faci copii. Sint necasatorit si ma simt bine. La o discutie cu un prieten s-a lansat intrebarea: „De ce sa cintam doar la nunti si la botezuri?”. Asa mi-a venit ideea ultimului disc. Acelasi prieten mi-a zis ca nevasta lui vegetariana a gasit un macelar vegetarian. El mi-a propus un viitor CD – „Macelarul vegetarian”. {i eu am propus albumul „Melodii macelarite pentru vegetarieni”.

Andreea Groza
PRO TV Magazin