Alexandra Stan, despre manager: „Nu eram împreună, aveam doar relaţii amoroase”

18 06. 2013, 09:05


” Nu ştiu cum am ajuns să pierdem controlul în halul ăsta, dar uneori banii sunt mai importanti şi ca dragostea şi ca orice. Eu şi Marcel nu eram împreună, în 6 ani am avut mici flirturi, aventuri, dar nu formam un cuplu, nu era o relaţie de iubire, că dacă era iubire nu s-ar fi ajuns aici. Era inevitabil să nu fie relaţii amoroase, trăiam împreună. Am fost îndrăgostită de el, a fost cea mai mare prostie pe care puteam să o fac în viaţa mea. Probabil că d-asta am acceptat toate astea. Sunt o fire mai naivă, uşor maleabilă, o persoană care poate să înghită multe.Totul a pornit de la faptul că eu am vrut să ştiu nişte informaţii despre banii pe care îi câştig. E prima oara când mă loveşte, dar se purta urât cu mine de faţă cu toată lumea, mă înjura de faţă cu toţi colegii, chiar sâmbătă când m-a facut ‘sclavă’ şi ‘proastă’ în studio” a spus Alexandra Stan la ProTV.