Alexandra Bădoi, mesaj pentru mama!
Mămoasă de mică, Alexandra îşi aminteşte că era nedezlipit ade mama ei, iar astăzi tine să-şi mulţumească din suflet pentru faptul că i-a fost alături mereu şi datorită ei a ajuns unde este acum.
“Amintiri cu mama mea…Eram tare “mămoasă” când eram mică. Nu m-aş fi dezlipit de mama mea nicio clipă. Pe timpul verii însă, în vacanţa de vară, mergeam la ţară, la bunici, şi deşi eram şi cu sora mea mai mare, nimeni şi nimic nu umpleau dorul de mami… Aşa de mare era bucuria când o vedeam intrând pe poartă, cu plasele pline de bunătăţi şi cadouri pentru noi, cu zâmbetul cald şi cu ochii umeziţi de lacrimi de fericire…”, spune vedeta.
Foto: Arhiva personală
“Tristeţea când pleca era la fel de mare. Ştiam că trebuie să ajungă la serviciu şi că în cel mult două săptămâni urma să se întoarcă, doar că pur şi simplu nu o puteam lăsa să plece… Nu o dată am făcut-o să-şi amâne plecarea cu câteva ore, chiar dacă întârzia la serviciu… I se rupea sufletul când mă vedea aşa plângăcioasă şi de nedezlipit… Îmi aduc aminte cu mare drag şi de jocurile pe care le făceam împreună cu mama şi sora mea. Ne jucăm ca la teatru. Fel de fel de poveşti frumoase, inventate de mama mea, prindeau viaţă prin noi… Şi amintirile de Crăciun sunt atât de frumoase… La 3 ani l-am văzut prima oară pe Moş Crăciun în carne şi oase. M-am cam speriat de el pentru că avea obrajii ca de carton şi un palton roşu asemănător cu cel al mamei mele. N-aş fi vrut să stau lângă Moş, dacă nu era şi mami lângă mine. Ea se amuza copios de reacţiile mele şi ale Moşului, dar mă încuraja să spun cântecelul, ca să primesc cadoul. Şi aşa de bucuroasă am fost când am văzut că în sacul Moşului era exact păpuşa-bebeluş pe care mi-o doream eu…”, a mai completat Alexandra.
Prezentatoarea rubricii Meteo din cadrul Observatorului Antenei 1 are şi un mesaj, de 8 Martie, pentru mama ei, pe care l-a trnasmis acum, prin intermediul ApropoTV.Ro:
“Ştiu că mami îmi simte sentimentele şi urările… şi mai ştiu că va plânge dacă le va citi aici… Tocmai de aceea mi-e foarte greu să-i transmit mamei un mesaj… pentru că “mulţumesc” şi “te iubesc” sunt prea mici pentru a descrie ceea ce vreau să-i spun cu adevărat…
Mami,
mulţumesc că eşti…
mulţumesc că sunt… aşa cum sunt…
mulţumesc pentru ceea ce voi fi…
La mulţi ani!”