Alexa, blocat in Turcia

14 02. 2004, 14:06
Mijlocasul dinamovist Dan Alexa, convocat de selecționerul Anghel Iordanescu pentru turneul naționalei din Cipru, nu a putut parasi Turcia, deoarece aeroportul din Istanbul a fost închis din cauza condițiilor meteo nefavorabile, informeaza site-ul oficial al gruparii

Mijlocasul dinamovist Dan Alexa, convocat de selecționerul Anghel Iordanescu pentru turneul naționalei din Cipru, nu a putut parasi Turcia, deoarece aeroportul din Istanbul a fost închis din cauza condițiilor meteo nefavorabile, informeaza site-ul oficial al gruparii dinamoviste.

Alexa a ramas în continuare în cantonamentul formației Dinamo de la Belek, el urmînd sa încerce sa plece sîmbata în Cipru.

Condițiile meteorologice nefavorabile din Turcia au afectat și programul de pregatire al echipei dinamoviste. 

Pe de alta parte, mijlocașul Iulian Tameș, accidentat în partida cu Boran Banja Luka, va fi indisponibil aproximativ trei zile. Tameș ar putea fi refacut pîna luni, cînd, în penultima partida amicala a turneului din Turcia, Dinamo va juca împotriva rușilor de la FC Rostov.

Folosit de antrenorul Ioan Andone în finalul meciurilor amicale din Turcia, mijlocașul bulgar Korudjev (15 ani) ar putea fi oprit pentru echipa a doua a clubului, FC Dinamo II. „Este un jucator de perspectiva, dar nu poate intra deocamdata în planurile mele pentru returul de campionat. Poate fi o soluție pentru Dinamo II, dar decizia va fi luata abia la finalul turneului”, a comentat tehnicianul dinamovist. Pe lînga Korudjev, tehnicianul Ioan Andone mai testeaza doi tineri, Cristian Cigan (16 ani) si ungurul Gabor Demjen (17 ani), ambii atacanți.

Dinamo va juca sîmbata, de la ora 15.00, într-un meci amical programat la Belek, cu Torpedo Moscova. Echipa moscovita a terminat campionatul Rusiei pe locul 8 și a participat în Cupa UEFA, pierzînd în turul II în fața echipei Villarreal (Spania), cu scorul de 0-2 respectiv 1-0.

Mediafax