Alexa ar vrea sa revina din vara

08 12. 2004, 13:00
Fotbalistul echipei chineze Beijing Guan, Dan Alexa, a declarat, luni, ca ar vrea sa revina la Dinamo, dupa terminarea actualei ediții de campionat. "Ma simt bine în China, am început sa ma acomodez, dar nu cred ca ma voi simți vreodata ca la Dinamo. A fost dorința mea sa

Fotbalistul echipei chineze Beijing Guan, Dan Alexa, a declarat, luni, ca ar vrea sa revina la Dinamo, dupa terminarea actualei ediții de campionat.

„Ma simt bine în China, am început sa ma acomodez, dar nu cred ca ma voi simți vreodata ca la Dinamo. A fost dorința mea sa ma întorc în Ștefan cel Mare, dar din pacate acest lucru nu s-a putut realiza deoarece mai am înca trei ani de contract cu echipa Beijing Guan. Sper ca din vara sa pot sa ma întorc”, a spus Alexa.

Fostul fotbalist dinamovist a afirmat ca i s-a parut normal sa nu mai fie convocat la echipa naționala, dupa ce s-a transferat la echipa din Beijing. „Este foarte greu sa fiu urmarit unde numai drumul cu avionul este de zece ore. Mi-a parut însa rau, pentru ca tot timpul sper sa fiu convocat. Sincer, daca m-aș întoarce la Dinamo, cred ca aș avea mai multe șanse sa fiu convocat, pentru ca aș fi mai aproape de ochii selecționerului, oricare va fi el”, a precizat Alexa.

Dan Alexa a menționat ca în campionatul Chinei exista fotbaliști din țari europene precum Slovenia și Bulgaria care au avut evoluții foarte bune la echipele lor naționale în meciurile disputate pîna în prezent în preliminariile Cupei Mondiale din 2006. „Campionatul chinez nu este atît de slab pe cît se vehiculeaza. Singura problema o reprezinta faptul ca este departe”, a adaugat Alexa.

Fotbalistul a spus ca nu a suferit, ca fost dinamovist, atunci cînd a vazut ca Steaua s-a calificat în șaisprezecimile Cupei UEFA. „Mi-aș fi dorit însa sa fie și Dinamo în primavara europeana. Steaua este totuși o echipa româneasca și îi urez succes”, a afirmat Dan Alexa.

Întrebat daca a învațat karate în China, Alexa a raspuns în gluma: „Bineînțeles. Dar nu îmi pun cunoștințele în practica pentru ca sînt periculos rau!”.

Dan Alexa a asistat la antrenamentul de luni dimineața al formației Dinamo. „Nu știu daca sînt eu cadoul de Moș Nicolae al celor de la Dinamo, eu am venit doar ca sa-i vad pe baieți. Ma bucur ca sînt aici și ma simt ca acasa”, a spus fostul jucator dinamovist.

Ședința de pregatire s-a desfașurat într-o atmosfera destinsa, începînd cu alergari ușoare și incluzînd doua partide de fotbal-tenis. În primul meci, Ovidiu Burca, Claudiu Niculescu și Dan Alexa s-au confruntat cu Adrian Mutu, Claudiu Dragan și Liviu Ciobotariu. Niculescu a fost schimbat, dupa cîteva minute, de antrenorul Ioan Andone, apoi atacantul a fost arbitru o perioada, dupa care a reintrat în locul lui Burca.

În celalalt meci, Florentin Petre, Ionuț Badea și antrenorul portarilor, Ion Manu, au jucat împotriva lui Ionel Danciulescu, Ionuț Balan și a antrenorului secund Iulian Mihaescu. Pe parcursul jocului, Danciulescu a fost înlocuit de Adrian Mihalcea.

Portarul Bogdan Stelea a urmarit prima parte a partidelor de pe pista de atletism, unde a stat sa citeasca o revista, în timp ce Cristian Munteanu, Iulian Tameș și Angelo Alistar au facut cîteva ture de alergari ușoare, iar apoi i-au privit, alaturi de Adrian Iordache, pe coechipierii lor jucînd fotbal-tenis. Ceilalți jucatori din lotul echipei Dinamo s-au pregatit în sala.

Jucatorii dinamoiviști Ionel Danciulescu, Claudiu Niculescu, Ștefan Grigorie, Ionuț Badea și Andrei Margaritescu, însoțiți de antrenorul Ioan Andone și de juniori ai gruparii din Șoseaua Ștefan cel Mare, au oferit, luni, cadouri de sarbatori copiilor de la Centrul de plasament Pinocchio numarul 2.

Copiii i-au întîmpinat pe jucatorii dinamoviști cu un program artistic, în cadrul caruia au recitat poezii, au cîntat și au dansat.

Fotbaliștii le-au oferit copiilor de la centrul de plasament Pinocchio dulciuri, fructe, mingi, postere și calendare cu însemnele clubului dinamovist.

Antrenorul Ioan Andone s-a declarat placut impresionat de spectacolul oferit. „Copiii s-au pregatit foarte bine, nu cum am fost noi pregatiți în aceasta toamna. Am venit, ca în fiecare an, cu niște cadouri pentru ei, pentru ca merita. Sînt sarmani și daca putem sa îi ajutam și sa le facem o bucurie de sarbatori, atunci trebuie sa facem acest lucru”, a spus tehnicianul.

Andone a menționat ca nu a primit nici un cadou de Moș Nicolae. „Eu nu am primit nici un cadou, pentru ca am fost rau anul asta. Daca jucatorii dinamoviști s-ar fi clasat pe primul loc și-ar fi facut în primul rînd lor un cadou, apoi noua. Steaua este mai buna la ora actuala, iar avansul pe care îl au fața de noi nu este întîmplator”, a spus Andone.

Antenorul dinamovist condidera ca steliștii au baut șampanie, duminica, la banchetul de sfîrșit de an, pentru ca sînt sarbatorile de iarna, nu pentru ca se considera deja campioni.

Referitor la faptul ca steliștii susțin ca ei sînt singurii care joaca în mod corect în aceasta ediție de campionat, acuzînd astfel indirect celelalte echipe de incorectitudine, Andone a spus: „Cum au jucat ei anul trecut, cu prime la alte echipe, cu banii pe masa… Sa nu acuze pe nimeni și sa își vada de treaba lor, pentru ca anul trecut pe ei nu i-a acuzat nimeni. Daca au bani, sa dea prime și celorlalte echipe. Pentru noi nu este nici o problema”.

Juniorii clubului Dinamo au oferit cadouri și batrînilor de la Centrul de Îngrijire și Asistența numarul 6.

Mediafax