Alex Dima – De ce-l ”iubesc” primarii?

-Asupra căror poveşti ai simţit nevoia să revii pentru a a­duce telespectatorilor infor­ma­ţii noi?
Obişnuim să revenim asupra unor te­me tocmai pentru a ţine teles­pec­­ta­to­­rii la curent cu evoluţia fap­telor sem­­nalate. Un astfel de su­biect a fost ”cazul Fîstîci”, localitatea unde am fost pentru prima oară anul trecut cînd am pre­zentat si­tua­ţia şcolii într-un mate­rial pentru cam­pania ”Tu ştii ce mai fa­ce co­pi­lul tău?”. Pînă acum, am fost la Fîs­tîci de patru ori. Cred că o să mă de­cla­re fiul satului sau o să mă fa­că ce­tă­ţean de onoare dacă mai insist. A­colo e o adevărată ”gaură nea­gră” în ca­re dispar miliardele. În fie­care mate­rial am spus acest lucru, am tras un semnal de alarmă. Acum, după cel de-al patrulea ma­terial, au venit şi urmă­rile: în sfîrşit, poliţia a întocmit un do­sar pe care l-a înaintat pro­curorilor. Mai mult ca sigur, va fi şi un al cincilea ma­te­rial, despre rezul­tatele acestor cer­cetări.

– Ai o relaţie foarte ”strînsă” cu au­­torităţile. Povesteşte-ne cîteva pe­ripeţii cu diferiţi edili…

Primarul din Rast. O localitate bătută de ape, cu sute de case distruse şi mulţi oameni morţi, nu la inundaţii, ci du­pă, de inimă rea. Pe dealul din apro­piere s-a construit un sat nou, unde are o casă şi primarul. Cu mîna pe ini­mă ne-a spus că nu se mută încă la ca­sa nouă pentru că nu e gata, lucru com­plet fals. În Rastul Nou, casa pri­ma­rului e gata. Ba, între cele opt sute de case construite de stat, a prima­ru­lui e singura vopsită roz, să se ştie! În ziua în care am ajuns noi în Rast, la casa primarului era agita­ţie ma­re. Aşa am aflat că am ni­merit chiar la inaugurarea cîrciumii din satul nou. V-aţi prins! Chiar în casa pri­ma­ru­lui, o casă construită cu bani de la stat, funcţionează acum cîrciuma sa­tului. O afacere cît se poate de pro­fi­ta­bilă pentru primar. Să fie bună dis­po­ziţie!

Pe urmele banului public

– Vei mai prezenta reportaje de­spre mafia lemnului din Româ­nia?
Vor mai fi materiale cu şi despre mafia lemnului. Nu spun mai mult pentru că vreau să le fac o surpriză celor vi­zaţi.

– Ce faci cînd nu-ţi iese un mate­rial?
În meseria asta, nu faci numai mater­ia­le care-ţi plac, iar eu sînt genul de om ca­­re, dacă se apucă să facă ceva, duce lu­crurile pînă la capăt. Nu abandonez ni­ciodată subiectele care mi se par ”urî­te” sau greu de realizat. În general, caut să mă duc acolo unde se întîmplă ne­drep­tăţi flagrante, unde copiii au de su­fe­rit, acolo unde autorităţile nu-şi fac treaba, iar banul public se duce pe apa sîmbetei. Îmi doresc astfel să trag un semnal de alarmă cu speranţa că pro­blemele se vor rezolva.

– Cînd simţi că te depăşeşte un ma­terial – fizic, emoţional, moral, cum treci peste moment?
Au fost multe momente în care aproa­pe am clacat fizic. La reportajele despre păduri, la filmările din ”Sahara Olteniei”, la groapa de gunoi de lîngă Cluj şi exemple mai sînt. Au fost filmări prin zăpadă pînă la brîu, am stat ore în şir cu bocancii şi hainele ude şi apoi în­ghe­ţate, sau în soare toată ziua, cînd era canicula mai mare. În astfel de mo­mente, facem haz de necaz. Din punct de vedere emo­ţional, e mai greu. Am ră­mas marcat de suferinţa şi figura u­nui puşti de 10 ani din groapa de gunoi de lîngă Cluj Napoca. Era obligat de părinţi să muncească de dimineaţă pî­nă noaptea tîrziu printre gunoaie. Îşi do­rea să meargă la şcoală, dar nu îl lăsa mama. Am intervenit la oficialităţi, dar toată lumea s-a lovit de opoziţia ma­mei, care nu a vrut să-l lase la şcoală. Este incredibil cum în Româ­nia anului 2008, un copil poate să sufere atît de mult din vina unor ma­turi indiferenţi şi irespon­sabili.

România de dincolo de fărădelege

– În ce momente ai putut exclama ”România, te iubesc!”?
În 2004, am fost cu preşedintele Băsescu în prima lui vizită de stat (şi a mea) la Chişinău. Cînd m-am întors, am avut sentimentul că avem o ţară minunată. Am acelaşi sentiment ori de cîte ori întîlnesc oameni gospodari, curaţi sufleteşte şi cu bun simţ.

– Ce reacţii primeşti de la teles­pec­tatori?

Eram pe Lipscani şi, în faţa unei pră­vălii, dintr-o maşină, cîţiva muncitori des­căr­cau cîteva scînduri. Dintr-o dată, u­nul dintre trecători a început să stri­ge: ”Hoţii, hoţii, au tăiat pădurea, să vină PRO TV-ul!”. Cred că a fost o re­acţie bună, nu?!

“Fiul satului”… cel rătăcit!

“Pînă acum, am fost la Fîstîci de pa­tru ori. Cred că o să mă de­cla­re fiul satului sau o să mă facă ce­tăţean de onoa­re dacă mai insist. Acolo este o ade­vă­ra­tă «gaură neagră» în care dis­par miliardele”, Alex Dima

România, te iubesc! – duminică, 18.00, PRO TV