-Asupra căror poveşti ai simţit nevoia să revii pentru a aduce telespectatorilor informaţii noi?
Obişnuim să revenim asupra unor teme tocmai pentru a ţine telespectatorii la curent cu evoluţia faptelor semnalate. Un astfel de subiect a fost ”cazul Fîstîci”, localitatea unde am fost pentru prima oară anul trecut cînd am prezentat situaţia şcolii într-un material pentru campania ”Tu ştii ce mai face copilul tău?”. Pînă acum, am fost la Fîstîci de patru ori. Cred că o să mă declare fiul satului sau o să mă facă cetăţean de onoare dacă mai insist. Acolo e o adevărată ”gaură neagră” în care dispar miliardele. În fiecare material am spus acest lucru, am tras un semnal de alarmă. Acum, după cel de-al patrulea material, au venit şi urmările: în sfîrşit, poliţia a întocmit un dosar pe care l-a înaintat procurorilor. Mai mult ca sigur, va fi şi un al cincilea material, despre rezultatele acestor cercetări.
– Ai o relaţie foarte ”strînsă” cu autorităţile. Povesteşte-ne cîteva peripeţii cu diferiţi edili…
Primarul din Rast. O localitate bătută de ape, cu sute de case distruse şi mulţi oameni morţi, nu la inundaţii, ci după, de inimă rea. Pe dealul din apropiere s-a construit un sat nou, unde are o casă şi primarul. Cu mîna pe inimă ne-a spus că nu se mută încă la casa nouă pentru că nu e gata, lucru complet fals. În Rastul Nou, casa primarului e gata. Ba, între cele opt sute de case construite de stat, a primarului e singura vopsită roz, să se ştie! În ziua în care am ajuns noi în Rast, la casa primarului era agitaţie mare. Aşa am aflat că am nimerit chiar la inaugurarea cîrciumii din satul nou. V-aţi prins! Chiar în casa primarului, o casă construită cu bani de la stat, funcţionează acum cîrciuma satului. O afacere cît se poate de profitabilă pentru primar. Să fie bună dispoziţie!
Pe urmele banului public
– Vei mai prezenta reportaje despre mafia lemnului din România?
Vor mai fi materiale cu şi despre mafia lemnului. Nu spun mai mult pentru că vreau să le fac o surpriză celor vizaţi.
– Ce faci cînd nu-ţi iese un material?
În meseria asta, nu faci numai materiale care-ţi plac, iar eu sînt genul de om care, dacă se apucă să facă ceva, duce lucrurile pînă la capăt. Nu abandonez niciodată subiectele care mi se par ”urîte” sau greu de realizat. În general, caut să mă duc acolo unde se întîmplă nedreptăţi flagrante, unde copiii au de suferit, acolo unde autorităţile nu-şi fac treaba, iar banul public se duce pe apa sîmbetei. Îmi doresc astfel să trag un semnal de alarmă cu speranţa că problemele se vor rezolva.
– Cînd simţi că te depăşeşte un material – fizic, emoţional, moral, cum treci peste moment?
Au fost multe momente în care aproape am clacat fizic. La reportajele despre păduri, la filmările din ”Sahara Olteniei”, la groapa de gunoi de lîngă Cluj şi exemple mai sînt. Au fost filmări prin zăpadă pînă la brîu, am stat ore în şir cu bocancii şi hainele ude şi apoi îngheţate, sau în soare toată ziua, cînd era canicula mai mare. În astfel de momente, facem haz de necaz. Din punct de vedere emoţional, e mai greu. Am rămas marcat de suferinţa şi figura unui puşti de 10 ani din groapa de gunoi de lîngă Cluj Napoca. Era obligat de părinţi să muncească de dimineaţă pînă noaptea tîrziu printre gunoaie. Îşi dorea să meargă la şcoală, dar nu îl lăsa mama. Am intervenit la oficialităţi, dar toată lumea s-a lovit de opoziţia mamei, care nu a vrut să-l lase la şcoală. Este incredibil cum în România anului 2008, un copil poate să sufere atît de mult din vina unor maturi indiferenţi şi iresponsabili.
România de dincolo de fărădelege
– În ce momente ai putut exclama ”România, te iubesc!”?
În 2004, am fost cu preşedintele Băsescu în prima lui vizită de stat (şi a mea) la Chişinău. Cînd m-am întors, am avut sentimentul că avem o ţară minunată. Am acelaşi sentiment ori de cîte ori întîlnesc oameni gospodari, curaţi sufleteşte şi cu bun simţ.
– Ce reacţii primeşti de la telespectatori?
Eram pe Lipscani şi, în faţa unei prăvălii, dintr-o maşină, cîţiva muncitori descărcau cîteva scînduri. Dintr-o dată, unul dintre trecători a început să strige: ”Hoţii, hoţii, au tăiat pădurea, să vină PRO TV-ul!”. Cred că a fost o reacţie bună, nu?!
“Fiul satului”… cel rătăcit!
“Pînă acum, am fost la Fîstîci de patru ori. Cred că o să mă declare fiul satului sau o să mă facă cetăţean de onoare dacă mai insist. Acolo este o adevărată «gaură neagră» în care dispar miliardele”, Alex Dima
România, te iubesc! – duminică, 18.00, PRO TV