Alcoolul consumat în cantitați moderate este benefic pentru inima
La studiul realizat de cercetatorii de la centrul medical Beth Israel Deaconess din Boston, Massachusetts, au participat 8.867 de medici, dentiști, veterinari și reprezentanți ai altor profesii, sanatoși, cu vârste cuprinse între 40 și 75 de ani. Voluntarii au fost monitorizați în perioada 1986 – 2002.
„Rezultatele tind sa indice ca un consum moderat de alcool poate fi vazut mai mult ca un factor complementar decât ca o alternativa” la un stil de viața sanatos constând în activitate fizica regulata, menținerea unei greutați corporale ideale și evitarea fumatului, au explicat doctorii de la acest centru medical.
Studii anterioare au demonstrat deja o relație între consumul moderat de alcool și scaderea riscurilor de infarct miocardic la adulți, au indicat cercetatorii.
Medicii atribuie acest fenomen faptului ca alcoolul crește nivelul de colesterol bun din sânge.
Totuși, medicina nu recomanda alcoolul pentru reducerea riscurilor cardiace, din cauza problemelor importante care apar în cazul unui consum excesiv. Medicii insista asupra exercițiilor fizice regulate, a prevenirii obezitații și a evitarii fumatului.
Participanții la acest studiu nu erau fumatori, aveau o greutate normala și faceau sport zilnic, timp de cel puțin 30 de minute. Regimul lor alimentar era bogat în fructe, legume și pește.