Albertina Ionescu – Despre divorţ, ştiri, poşete şi pantofi

26 01. 2011, 12:10

– Ce a însemnat pentru tine faptul că nu mai prezinţi
ştiri: o provocare sau o retrogradare?

În cadrul Departamentului de Ştiri nu apelăm la acest
termen….retrogradare. Noua emisiune reprezintă un grupaj de
ştiri, plasat însă în zona life & style, iar munca mea se
concretizează în realizarea şi prezentarea acestor ştiri, care se
desfăşoară în termeni specifici. Ea reprezintă pentru mine o nouă
provocare, asta pentru că viaţa de jurnalist presupune adaptare şi
perfecţionare continuă. Zona de life & style m-a atras
dintotdeauna, sunt pasionată de tot ce înseamnă design vestimentar
şi de interior, chiar şi elemente de arhitectură.


– Care este stilul tău, apropo de modă?

Stilul meu este definit prin simplitate şi eleganţă. De asemenea,
ţinutele casual sunt printre preferatele mele. Nu resping unele
abateri de la propriul stil, în funcţie de starea de spirit care mă
domină la acel moment, însă toate acestea trebuie să-şi găsească un
corespondent într-un machiaj adecvat şi o coafură pe măsură.


– Până unde ai merge de dragul… unei perechi de
pantofi?
Dacă întrebarea vizează o locaţie, aş merge
direct la Galeriile Lafayette, în Paris, loc pe care îl consider
paradisul pantofilor. Dacă ea se referă la concesii în favoarea
unei perechi de pantofi, probabil că aş face sacrificii financiare
importante în favoarea lor.


– Cum îţi mai merge linia de poşete?

Poşetele au fost create în ediţie limitată, iar proiectul a avut
succes, probabil că voi continua, dar în acest moment nu am
timp.


– Tocmai ai încheiat un divorţ. In ce relaţii ai rămas cu fostul
soţ?

Lucrurile se desfăşoară cu o viteză incredibilă, simt că a trecut
foarte mult timp de la acel moment delicat iar viaţa mea a început
să-şi redobândească reperele. Între doi oameni, care au fost
împreună 11 ani, nu poate să existe decat o relaţie firească de
prietenie, însoţită de respect reciproc.

.