Vino miercuri, 1 iunie, începând cu ora 18.00, în Diverta
Băneasa Shopping City pentru a lua parte la o reprezentaţie de
teatru de păpuşi ca-n poveşti, o dată cu lansarea pe DVD a
desenelor animate clasice: „Aladdin” şi „Alice în Ţara Minunilor”.
Trei tătici celebri, Pavel Bartoş, Octavian Strunilă şi Cătălin
Radu Tănase vor petrece câteva ore alături de fiicele lor într-o
lume a poveştilor şi a jocurilor. Şi cum o zi dedicată celor mici
nu putea trece neobservată pentru una dintre cele mai cunoscute
familii, Carmen Tănase şi Doinita Oancea, o parte dintre membrii
familiei State din serialul Moştenirea vin să
sărbătorească alături de copii într-o zi de poveste.
De ziua lor, cei mici se vor distra alături de animatori, vor
participa la sesiuni amuzante de facepainting sau de modelat
baloane şi vor avea ocazia să câştige o mulţime de premii.