La cei 74 de ani ai săi, Al Pacino ştie să glumească şi nu se supără când fanii îl confundă cu Dustin Hoffman, 77 de ani, sau Robert De Niro, 71 de ani.
Actorul se amuză pe seama acestor incidente şi mărturiseşte că şi celorlalţi li se întâmplă acelaşi lucru, la întâlnirile cu fanii. Pentru el, această încurcătură rămâne un mister.
Dustin Hoffman, Al Pacino, Robert De Niro
Din fericire pentru el, Lucila Sola, iubita sa în vârstă de 35 de ani, nu are probleme în a-l recunoaşte, ba chiar îl ajută să facă faţă momentelor jenante.
Al Pacino are o relaţie cu Lucile de peste patru ani, chiar dacă aceasta are aproape jumătate din vârsta lui. El nu a fost însurat niciodată, dar împarte custodia gemenilor de 13 ani cu fosta parteneră, Beverly D’Angelo.