Al Jarreau
Deţinător a şapte premii Grammy, Alwyn Lopez “Al” Jarreau (12 martie 1940) este singurul cîntăreţ de pe planetă care a cîştigat trofeul la trei categorii separate: jazz, pop şi r&b. Printre altele, acesta este renumit pentru scat singing şi abilitatea de a imita din voce chitara, bass-ul sau diverse instrumente de percuţie.
Fiind fiul unui vicar din Wisconsin, prima experienţă muzicală a lui Jarreau a fost în corul bisericii, la vîrsta de patru ani. În timpul facultăţii, din care a ieşit cu o diplomă în psihologie, a făcut parte dintr-o trupă de amatori, Indigos, cu care dădea concerte în weekend şi în vacanţe.
S-a stabilit apoi la San Francisco, unde ziua era consilier pentru reabilitare socială, iar seara cînta într-un mic club de jazz cu un trio condus de George Duke. În 1967, împreună cu Julio Martinez, cîntăreţ de chitară acustică, s-a îndreptat spre Los Angeles, unde apariţiile la televiziune şi recitalurile între numerele comicilor Bette Midler, Jimmy Walker sau John Belushi l-au ajutat să-şi contureze o carieră.
“Moonlighting”, celebra melodie cu care începea fiecare episod al serialului “Maddie şi David” (foto stînga), cu Cybill Shepherd şi Bruce Willis în rolurile principale, e unul dintre cele mai cunoscute hituri semnate Al Jarreau
Alte legende în concert la Sala Palatului
– 24 octombrie – Monty ALexander Trio/Count Basie Orchestra
– 25 octombrie – Erik Truffaz Quintet/Dianne Reeves
– 26 octombrie – Five Peace Band – Chick Corea, John McLaughlin, Christian McBride, Vinnie Collaiuta, Kenny Garrett