Ministerul Educației va acorda un ajutor bănesc familiilor victimelor accidentului produs miercuri în județul Suceava, care s-a soldat cu moartea a trei persoane, între care doi elevi, și rănirea altor șapte copii, a anunțat, vineri, inspectorul școlar general adjunct al ISJ Suceava, Vasile Monacu.
Monacu a spus, într-o conferință de presă, că Ministerul Educației și Cercetării a decis să acorde sprijin financiar de câte 50 de milioane de lei vechi familiilor celor trei persoane care și-au pierdut viața în urma accidenttului: două eleve și șoferul microbuzului, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Familiile celor doi copii internați în stare critică vor primi câte 40 de milioane de lei vechi, iar familiile celorlați cinci copii răniți, a căror stare este stabilă, vor beneficia de câte 20 de milioane de lei vechi.