Ai plăti pentru a trăi trei zile ca un om al străzii în Seattle?
Un american din Seattle și-a făcut un site prin intermediul căruia oferă tururi de trei zile celor interesați să experimenteze stilul de viață al oamenilor străzii.
Vremea apropo îți oferă mai multe informații despre vremea din orașul tău.
Mike Momany, în vârstă de 62 de ani, s-a gândit să conceapă pachetele turistice numite „Real View Tours” după ce ani la rând a lucrat ca programator freelancer și locuia într-o rulotă până acum două luni, când a ajuns pe străzi.
Momany spune că o astfel de minivacanță costă 2.000 de dolari și le oferă clienților posibilitatea de a trăi incognito ca oamenii fără adăpost în Seattle, pentru trei zile, timp în care vor beneficia de un ghid.
„Veți ajunge să îi priviți altfel pe cei care locuiesc pe străzi și veți vedea orașul Seattle în altă lumină. Nu veți uita niciodată această experiență”, promite Mike Momany.
Americanul doarme la un hostel și folosește biblioteca din Seattle ca „birou” în timpul zilei. El spune că oferta sa nu este o glumă și că încearca să le arate oamenilor o parte a vieții pe care nu ar avea cum să o înțeleagă dacă nu ar experimenta-o.
Cei interesați vor locui la același hostel în care stă el, iar oferta nu se adresează persoanelor de sex feminin.
Bărbatul spune că până acum nu a avut cumpărători, dar că există câteva persoane interesate.