Ai nevoie de bani? „Toarnă” un hacker la FBI
„FBI se află în fruntea celor care investighează criminalitatea cibernetică, incluzând terorismul cibernetic, spionajul, accesarea neautorizată a calculatoarelor sau fraudele”, a declarat purtătorul de cuvânt al FBI, Richard McFeely. „Creșterea numărului de persoane pe Lista celor mai căutați criminali cibernetici la 17 este o dovadă a eforturilor noastre în acest sens”, a adăugat el.
Meteo în București și în alte orașe pe vremea.apropo.ro
Unul dintre cei cinci este Andrey Nabilevich Taame, un rus urmărit pentru implicarea sa în infectarea a peste patru milioane de calculatoare, în perioada 2007-2011 cu malware-ul DNSChanger.
Alți doi sunt pakistanezii Farhan Arshad și Noor Aziz Uddin, care au „spart” sistemele telefonice pentru a face convorbiri neautorizate, păgubind companiile din domeniu cu peste 50 de milioane de dolari.
La fel ca pentru cei arătați mai sus, FBI-ul oferă 50.000 de dolari pentru cei care pot oferi informații care să conducă la prinderea salvadorianului Carlos Enrique Perez-Melara, care oferea software pentru spionare.
Cel mai important nume adăugat listei este cel al rusului Alexsey Belan, pentru care FBI-ul oferă 100.000 de dolari. Acesta a pătruns în serverele a trei companii americane (pe care însă FBI-ul nu le-a numit), de unde a furat în anii 2012 și 2013 date confidențiale.
„De-a lungul istoriei sale, FBI-ul a depins de ajutorul și sprijinul publicului pentru a aduce criminalii în fața justiției. Asta a fost valabil în epoca gangsterilor, dar este la fel de actual și în epoca cibernetică”, a spus McFeely.