Ai gusta o felie din pizza Iohannis, prăjitura Santa Klaus sau raţă Oana Zăvoranu? Preparate cu aromă de vedete

21 11. 2014, 13:57

Klaus Iohannis este acum pe buzele românilor, la propriu. Pizzeria lui Radu Păcurar din satul clujean Sânnicoară a pus la dispoziţia clienţilor pizza Iohannis cu salam de Sibiu, ciuperci, mozzarella, sos de roşii, cabanos şi virşli la preţul de 14,99 de lei. Pizzeria a lansat şi o ofertă, patru pizza la 54,50 de lei, sumă ce semnifică procentul obţinut de preşedinte la alegeri.

„Pizzeria este acasă la mine, vin mulţi prieteni şi comandă pizza Iohannis. Mă gândesc să scot şi un produs cu brânză de oaie de Sibiu, un desert Iohannis”, a mai spus patronul pizzeriei.

pizza

Tot legat de numele lui Klaus Iohannis este şi un desert din Cisnădioara, judeţul Sibiu, unde un patron de restaurant a introdus în meniu desertul Santa Klaus, turnedou-ul Herr President, făcut din muşchi de vită şi ficat de raţă, aşezate în straturi. De zece ani, în acest restaurant există puiul Iohannis. Pieptul de pui Iohannis costă 28 de lei şi cuprinde carne de pui, morcov, ţelină, ardei, sos de măr roşu, măr verde, zahăr şi smântână. Pieptul de pui Iohanins se rulează într-o clătită, iar deasupra se pune sosul de fructe.

Şi Traian Băsescu are o prăjitură care-i poartă numele. Aceasta se regăseşte la o cofetăria Rusalca din Turda şi este dulce-amărui, cu caco, fulgi de migdale şi caramel. Ideea a aparţine Danei Deac şi Miei Plăcintar.

prajitura

Şi tot la cofetăria din Turda, putem servi prăjitura Petre Roman – un dulce cu cremă de vanilie, aluat de foietaj şi nucă de cocos.

Aprofundând capitolul „prăjituri”, creatoarea de modă Sonia Trifan a fost răsfăţată cu un desert ce-i poartă numele. Este delicioasă, are macarons şi este roz.

Liza Panait este o altă creatoare de modă care are o prăjitură cu mousse de lămâie, ciocolată, afine, nucă şi caramel. Cele două prăjituri au fost realizate de Elena Oseacă de la Helen Magic Sweets din Bucureşti, Piaţa Rosetti.

prajitura Liza Panait

Chef Florin Dumitrescu a lansat pe piaţă trei sandişuri care-i poartă semnătura. Unul conţine brâză de capră, ardei copt acrişor, dovlecel la grătar şi roşie proaspătă, un altul este realizat din baghetă multicereale, piept de pui, cremă de brânză, avocado şi salată, al al treilea jambon, dovleac şi dulceaţă de ardei iute. Acestea se regăsesc în rafturile magazinelor, precum şi în benzinăriile MOL, OMV, sua reţeaua INMEDIO.

Florin Dumitrescu

Şi chef Cătălin Scărlătescu şi-a lansat o linie de produse ce-i poartă numele – mici, sarmale şi cârnaţi. Acestea sunt inspirate din reţete vechi româneşti, prefecţionate de el. Produsele disponibile în lanţurile de hipermarketuri precum Carrefour sau Billa.

Catalin Scarlatescu

În bucătărie a intrat şi Oana Zăvoranu care are un fel principal – raţa Oana Zăvoranu. Acesta este preparat cu piept de raţă condimentat, mămăliguţă la grătar şi garnitură de vinete cu conopidă gratinată. O porţie costă 39 de lei. Ideea i-a venit unui fan înfocat al vedetei, pe nume Petre Petrache, bucătar şef la restaurantul UpStaires, situat vis-a-vis de Mall Vitan.

Oana Zavoranu

Maximus, fiul cuplului Silviu Prigoană – Adriana Bahmuţeanu, are o prăjitură ce-i poartă numele, într-un restaurant din Capitală. Delicatesa conţine fondant de ciocolată, îngheţată, fructe şi bucăţi de zahăr ars plus topping de caramel. Costă 15 lei porţia. Prăjitura a fost creată tot de Petre Petrache.

Prajitura Maximus

Prezentatorul ştirilor Kanal D Christian Sabbagh are şi el o prăjitură ce îi poartă numele, şi de care fiica sa este îndrăgostită. Prăjitura este făcută din blat însiropat cu zahăr, rom şi coniac, are cremă de frişcă naturală şi cremă de ciocolată neagră şi este ornată cu căpşuni, mago, zmeură şi kiwi. Ideea aparţine maestrului bucătar Mirela Baciu.

Prajitura Christian Sabbagh

Ana Maria Prodan a făcut furori cu prăjiturile (reţeta) cu nume celebre. Primele au purtat numele membrilor familiei Reghe, Luca, Rebecca, Sarah, Reghe Jr. Cel din urmă împrumutase numele unui ecler cu vanilie şi fructe, Rebecca avea prăjitura cu cremă de cacao, bezea şi nucă, iar Sarah alune caramelizate, cremă de ciocolată şi cappucino. Lipsa timpului dedicat acestei afaceri a condus la închiderea ei. Aici se mai putea gusta pizza Adrian Mutu la 19 lei cu blat pe cuptor cu lemne, mozzarella, jambon, parmezan, ciuperci, ardei, măsline şi un sos de roşii.

prajitura Reghe

Prăjitura ce purta numele lui Cătălin Măruţă costa 2 lei şi putea fi degustată pe litoralul românesc, la Costineşti. A făcut senzaţie, dar nu a rezistat decât în sezon.

Catalin Maruta

Pentru o perioadă scurtă de timp a putut fi degustată şi prăjitura Elodia, inventată de proprietara unei cofetării din Târgovişte. Aceasta este cu blat de tort, cremă de vanilie şi ciocolată.

Dacă tot suntem la capitolul trecut, Alexandru Papadopol a deţinut restaurantul La Papi din strada Popa Tatu. În meniu se regăseau diverse preparate ce îi purtau numele.

La Papi

La Casa Anghel din Berceni regăsim în meniu cocktailuri cu numele Cornelia Catanga şi Aurel Pădureanu. Cocktaiul casei este Cornelia Catanga, costă 15 lei şi conţine frişcă lichidă, banane, lapte şi struguri. Al lui Aurel Pădureanu este mai masculin cu cinzano, martini şi cola.

Şi în trecut era o modă să denumeşti preparate după personalităţi marcante. La Casele Regale era ceva obişnuit.

Prajitura Principele Nicolae

Regina Maria avea o prăjitură cu blaturi şi cremă la aburi cu coniac sau rom şi ciocolată ce-i purta numele, la fel şi Regina Elena şi principesa Ileana. Principele Nicolae al României avea o prăjitură dedicată realizată de bucătarul Edner, cu migdale şi fistic. Şi Regele Mihai I are o prăjitură personalizată şi preferată de el ce conţine blat de biscuiţi, scoţişoară, cremă de brânză afine sau alte fructe.