Agresivitate din plin

26 07. 2002, 11:43
Olaroiu a imprimat elevilor sai un stil de joc foarte aspru. La amicalul cu FC National, scor 1-1, cei mai duri au fost Mieila, Lita, Bostina si Trica. c De la înscaunarea sa ca antrenor al Stelei, Cosmin Olaroiu a încercat sa le inoculeze noilor sai elevi o perceptie aparte asupra

Olaroiu a imprimat elevilor sai un stil de joc foarte aspru. La amicalul cu FC National, scor 1-1, cei mai duri au fost Mieila, Lita, Bostina si Trica. c
De la înscaunarea sa ca antrenor al Stelei, Cosmin Olaroiu a încercat sa le inoculeze noilor sai elevi o perceptie aparte asupra fotbalului, cerîndu-le în permanenta „atitudine si agresivitate”. Repetat obsesiv, sloganul a „prins”, însa ros-albastrii par sa fie mai atrasi de ultima parte a lui, cea legata de agresivitate.

Miercuri, meciul amical cu FC National, 1-1, primul mai serios din aceasta vara, a scos la iveala înclinatia stelistilor catre o evolutie barbateasca, la limita extrema a regulamentului. În conditiile în care si adversarii au ripostat, iar cei peste 2.000 de spectatori au încurajat asprimea formatiei din Ghencea, elevii lui Oli s-au angrenat într-un joc taios, cu un presing vijelios care începea din careul de 16 metri al oponentilor, acestia ajungînd destul de rar cu mingea la picior pîna la centrul terenului.
Duritatea a atins însa cote impresionante, în evidenta la acest capitol iesind Mieila, Bostina, Trica si Lita. Ultimul a fost chiar eliminat pentru doua avertismente, în timp ce Claudiu Raducanu a plecat la vestiare din cauza unei batai cu Papura. Dupa meci, Olaroiu si-a „sapunit” zdravan jucatorii pentru ca s-au preocupat mai mult de lovirea adversarilor decît de jocul propriu-zis. „Poate s-a sarit putin calul, dar cred ca înseamna mult pentru fotbalul românesc daca se joaca asa agresiv chiar si într-un simplu meci de verificare”, a declarat ieri Oli.

PLECARE
Au facut doua ore de la aeroport la hotel!
Delegatia ros-albastrilor a decolat de pe Otopeni ieri la ora 10:30 si a ajuns la hotel dupa 6 ceasuri.

Steaua si-a început ieri turneul din Marea Britanie. Delegatia ros-albastrilor a ajuns pe aeroportul Otopeni dimineata, la ora 8:30. Cursa Tarom care i-a transportat catre Anglia ar fi trebuit sa decoleze la 9:55, însa a avut întîrziere de 30 de minute, Olaroiu si compania aterizînd în Londra dupa fix trei ceasuri petrecute în aer. Zborul a decurs fara probleme, stelistii împartindu-si timpul între somn, lectura si muzica. Ei au fost asteptati pe aeroportul Heathrow de directorul executiv Mihai Stoica si de impresarul Charles Mambo, cel care a aranjat turneul.

Ros-albastrii s-au urcat apoi în autocarul pus la dispozitie de Mambo, plecînd catre hotelul Hilton London Docklands. Distanta între cele doua obiective este de 60 de kilometri, însa ea a fost parcursa în doua ore din cauza traficului si a strazilor întortocheate, cu multe stopuri. Ajunsi la stabilimentul de trei stele, situat pe malul stîng al fluviului Tamisa, stelistii si-au luat în primire camerele, apoi au mîncat si s-au odihnit, iar la ora locala 17:00, doua ceasuri mai tîrziu la Bucuresti, au efectuat un antrenament usor.

Îmbracati în Nike
Ieri a fost pentru prima oara cînd stelistii s-au afisat cu noul echipament Nike. Jucatorii erau îmbracati în treninguri albastre, tricouri în acelasi ton, cu însemnul firmei pe piept, si pantofi sport argintii. Sîmbata, la primul amical pe pamînt britanic, cel cu echipa de liga secunda Millwall, va fi inaugurat si echipamentul de joc Nike. În Anglia s-a luat cîte un rînd din cele doua modele: unul albastru cu o dunga rosie, celalalt rosu cu o dunga albastra.

Vintila la UTA, Luca spre Brasov
Cei doi stelisti pe serviciile carora Olaroiu nu conteaza în campionatul viitor, Luca si Vintila, sînt foarte aproape de a-si gasi alte angajamente. Atacantul Marius Luca este în tratative avansate cu FC Brasov, echipa pregatita de fostul sau coleg si tehnician Marius Lacatus, în timp ce mijlocasul Marius Luca a ajuns deja la Arad, începînd antrenamentele cu UTA.

„Avem nevoie de o experienta în Anglia”
Înainte de plecare, Cosmin Olaroiu a explicat obiectivele stagiului de pe pamînt britanic: „Am parcurs o perioada de acumulari fizice, iar în cadrul turneului vom pune accent pe consolidarea legaturilor tehnico-tactice”. El nu s-a aratat îngrijorat de faptul ca formatiile pe care le va întîlni Steaua sînt din ligile a doua, a treia si a patra. „Nu e important sa joci cu adversari foarte puternici. Conteaza ca jucam cu echipe din Anglia, care pun accent pe angajament. Va garantez ca nu vor fi usor de depasit, iar Steaua are nevoie de aceasta experienta”. Oli a adaugat ca lotul ros-albastrilor ar mai putea fi completat chiar în Anglia.

Sursa: ProSport